Elevi în ultimul an la Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu din Mioveni au trecut, astăzi, pragul Inspectoratului de Poliţie Județean Argeș, interesați să afle cât mai multe informații despre ceea ce presupune să fii polițist, anunță IPJ Argeș.
Pentru a înțelege cât mai bine rolul poliției în societate, tinerilor le-a fost prezentată evoluția Poliţiei Române de-a lungul istoriei și până în prezent.
Despre aspecte practice ale meseriei de polițist, le-a vorbit comisarul șef Florin Stan, șeful Biroului Investigații Criminale Pitești, președinte al Corpului Național al Polițiștilor – Filiala Argeș, un polițist cu experiență, care a investigat multe cazuri de infracțiuni grave. Comisarul șef este și partener în proiecte de educare a elevilor în domenii de prevenire a adicțiilor (n.r dependenței de droguri).
De asemenea, tinerii au fost sfătuiți, de polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, despre cum pot să se ferească de pericole, astfel încât să nu devină victime sau autori ale unor infracțiuni.
În cadrul vizitei, polițiștii criminaliști le-au prezentat tehnici specifice de cercetare la fața locului și tehnica din dotare.
Nu în ultimul rând, pentru că majoritatea elevilor prezenți doresc să ne devină colegi, le-a fost expusă oferta educațională și condițiile esențiale necesare pentru a deveni polițiști, a mai precizat sursa citată.