- Oaza de linişte a câmpulungenilor
Autoritățile locale din Câmpulung au parcurile pregătite dacă acestea se vor redeschide de la 15 mai. Deocamdată nu au fost puse la punct toate regulile pentru o plimbare prin parc, au mai spus responsabilii orașului.
Grădina publică „Merci” (din strada Republicii) situată în centrul municipiului, constituie principalul loc de relaxare frecventat de localnici și turiști, deopotrivă. Intrările dinspre nord și sud sunt străjuite ademenitor cu câte două statui reprezentând siluete feminine cu brațele încărcate de roadele pământului.
Aleea personalităţilor
În anul 1844 piaţa oraşului, care funcţionase din 1827 pe terenul pe care în prezent se află Grădina publică, a fost mutată în locul unde se găseşte şi astăzi. Amenajarea Grădinii Publice a început în anul 1885, după ce un incendiu a distrus prăvăliile din acea zonă, s-a încheiat în anul 1890, iar în 1895 aici au fost instalate 25 de felinare pentru iluminarea acesteia. În 1929 gardul de lemn ce o înconjura se înlocuieşte cu cel din piatră, proiectat de arhitectul D.I. Berechet.
Aleea personalităţilor din Grădina Publică a oraşului cuprinde busturile unor mari personalităţi culturale ca: Dan Barbilian (Ion Barbu), lucrare sculptată în piatră de Albeşti semnată de Alex. Deac, pictorul şi paşoptistul I.D. Negulici, istoricul C.D. Aricescu lucrare semnată de Florica Hociung; academicianul George Oprescu, bronz de I. Irimescu; scriitorul Tudor Muşatescu, bronz de D. Pasima; academicianul C. Baraschi; C.I. Parhon semnat de Năstase şi Nicolae Bălcescu, operă a lui Baraschi. “Grădina Publică nu ar fi putut exista fără Bulevardul “Pardon”. Şi invers. Se spune că destinele lor, de-a lungul timpului, s-au împletit armonios.
Amfiteatru în aer liber
Oaza de linişte, podiumul de orchestră pentru fanfara militară, refugiu pentru pensionari şi cel mai renumit amfiteatru în aer liber pentru inegalabilele serbări cu confetti, grădina a păstrat cu grijă tainice cuvinte de iubire rostite de îndrăgostiţi. Încântaţi de ambianţa oferită de muzica militară, atât localnicii cât şi vizitatorii spuneau “merci”. Acelaşi “Merci” era rostit de-a lungul aleilor, de participanţii la serbări, atunci când “ploi” de confetti pulverizau atmosfera, acelaşi “merci” era spus tainic de domni şi domnişoare, când aveau plăcuta surpriză să primească în dar flori cu petale frumos colorate”. Dumitru Baciu – “Lumini muscelene”, 1980.
Tudor Muşatescu relata despre o serbare
„Serbări, serbări, serbări! Grădina publică, astă seară mare serbare dată de soc. X în folosul soc. Y, un bufet bine asortat va sta la dispoziţia (pungilor) publicului, tombola cu toate numerele câştigătoare, muzica militară va distra Onor. public cu cele mai noi arii, de preferat costumul Naţional, diferite alte distracţii şi surprize, începutul la ora 9 seara, intrarea generală 5 lei de persoană. Şi la ora anunţată, câteva doamne din cele cari sunt mai puţin amatoare de distracţii, se aşează la „cassă”. Muzica atacă ”con brio” marşul: vântul clatină drapelele tricolore care fâlfâie pe frontonul de brad al intrării, Popescu comisarul se reazămă în sabia Pristandaniană ce-i atârnă la şold, porţile se dau într-o parte şi lumea vine! Miroase a brad, a parfum indigen şi strein cu preţ variabil între doi cincizeci „flaconul” şi 20 lei gramul, a repaos duminical!
Biletele verzi, ca şi speranţele celor ce intră la serbare ca să petreacă, se rup şi se împrăştie chiar in poarta grădinii.
Serbarea începe!…
Mâinile tuturora se cufundă în pungile pline, şi confettile sboară ca o multicoloră şi pulverizată admiraţie de…hârtie. În urma lor, un universal „merçi” străbate de-a lungul aleelor!…” scria Don Rodrigue „Tudor Musatescu”, „Însemnările mele”, în revista „Muguri”, Câmpulung, 1 sept. 1922.
Grădina plină de flori
Anii au trecut, oamenii s-au schimbat, alte generații continua să treacă pe aleile grădinii, întinerite de mâna grădinarilor care au mai rărit din vegetația luxuriană, protectoare a tinerilor îndrăgostiți dar au înmulțit brazdele de flori și gazon. Din vechile serbări de odinioară a rămas doar amintirea lor și denumirea de grădina „Merci”, toponim bizar, dar cu o anume culoare ce evocă pagini uitate de carte și viață pe care doar vechi colecții de ziare, vechi illustrate sau vechi…amintiri le mai păstrează. Dincolo de aleea de castani stufoși de la intrare se întinde un larg gazon presărat cu pete colorate de flori asemenea unui covor țesut de harnicile mâini muscelene. Până la pandemie în fața castanilor în tobogane și leagăne copiii de toate vârstele zburdau fericiți sub privirile protectoare. B.Radu
