A emis un CEC fals, în numele unei societăţi

0
0

Un fost angajat al unei bănci din Câmpulung a încercat să obţină o sumă mare de bani în numele unei firme. A emis , în fals, o filă CEC pe numele societăţii respective, fără să ştie că acel cont nu mai era valabil. Aşa a fost prins şi s-a ales cu dosar penal.
Dosarul a fost instrumentat de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice Argeș. C.I. de 67 de ani, din Câmpulung, a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului și emiterea unui cec cu o dată falsă. „Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 12 aprilie 2021, un bărbat de 67 de ani, din Câmpulung, ar fi completat, în numele unei societăți comerciale, o filă CEC, pentru suma de 80.000 de lei, fără știrea societății și ar fi introdus-o la plată, la o unitate bancară din județul Argeș, tranzacție refuzată întrucât contul societății era închis. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş. Se ştie că bărbatul este fost funcţionar al băncii respective şi în urmă cu câţiva ani lucrase cu firma respectivă. Se bănuieşte că îi rămăsese un CEC semnat în alb, de la acea vreme, şi s-a gândit să profite. Imediat cum fila a fost introdusă la plată, banca a realizat că se confruntă cu o tentativă de fraudă şi i-a anunţat pe reprezentanţii societăţii, care au făcut plângere. Cum contul era închis, frauda nu a avut loc iar societatea nu s-a constituit parte civilă.  M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.