- Antrenorul Bogdan Vintilă îi avertizează pe jucătorii de la FC Argeș
FC Argeș abordează ultima parte a sezonului cu un nou tehnician. În urmă cu două săptămâni, Bogdan Argeș Vintilă, fostul portar de legendă al alb-violeților, a fost numit antrenor principal al echipei la care s-a consacrat ca jucător.
Aflat la a doua experiență ca principal în Liga I, Vintilă este conștient de munca grea la care s-a înhămat, însă este convins că va reuși să readucă corabia pe linia de plutire. Chiar dacă piteștenii au început cu stângul play-out-ul, pierzând cu 0-2, în deplasarea de la Universitatea Cluj, principalul alb-violeților rămâne optimist în privința șanselor de supraviețuire în prima ligă.
”Jocul echipei trebuie să fie cel mai important atuu”
Ați preluat FC Argeș într-o situație destul de grea. Cum vedeți lupta pentru evitarea retrogradării și ce soluții sunt pentru redresarea situației?
– Situația nu este așa cum ne doream cu toții, dar sunt convins că o vom scoate la capăt. Am preluat această echipă cu dorința de a fi fericiți cu toții la sfârșitul campionatului și voi face tot posibilul ca această echipă să rămână și anul viitor în Liga I. Imediat cum am ajuns, am încercat să le redau încrederea jucătorilor. Avem nevoie în primul rând de o victorie pentru a căpăta moral. Sunt situații de joc pe care trebuie să le punem la punct. Din păcate, timpul nu este aliatul nostru. Din punctul meu de vedere, consider că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă mai avem de lucrat la anumite aspecte.
Ce considerați ca îi lipsește echipei pentru a avea rezultatele mult așteptate?
– Rezultatele mult așteptate trebuie să vină ca urmare a unui joc bun, consistent. Consider că avem o lipsă de omogenitate la nivelul lotului. Încerc să pun la punct acest aspect prin jocuri amicale. Trebuie să rezolv această problemă din mers, timpul fiind destul de scurt. Practic am avut la dispoziție două săptămâni pentru a regla lucrurile care nu au funcționat cum trebuie.
Care ar trebui sa fie atuurile echipei FC Argeș în lupta cu celelalte contracandidate?
– Jocul echipei trebuie să fie cel mai important atuu. Echipa trebuie să fie unită, iar jucătorii să lupte până la epuizare pentru cele 3 puncte puse în joc la fiecare meci. Unitatea echipei ar trebui să conteze cel mai mult. Anumite lipsuri se pot compensa doar prin muncă, dăruire și atitudine.
”Ne-am dori un jucător gen Gicu Dobrin”
Publicul de la Pitești este unul extrem de pretențios, iar fanii nu prea au răbdare. Cum veți încerca să reduceți oamenii la stadion?
– Îi cunosc foarte bine pe suporterii echipei FC Argeș. Știu care sunt doleanțele lor și încerc prin ceea ce fac în fiecare zi la antrenamente să le satisfac pretențiile. În ziua meciului, doar jocul echipei contează. Suporterii vor să vadă că ai jucat cu ambiție și ai dat și ultima picătură de transpirație pe teren.
Ce piese lipsesc în angrenajul echipei pentru a practica un fotbal frumos care sa aducă și rezultatele mult dorite?
– Nu cred că ne trebuie neapărat un anumit jucător. Repet, merg pe echipă, vreau ca echipa să joace, însă un jucător gen nea Gicu Dobrin care să facă diferența, cred că și-ar dori toată lumea. Asta cred că ar lipsi din angrenajul echipei noastre.
”Argeșul merită un stadion nou”
FC Argeș nu a arătat forță deosebită în compartimentul ofensiv. Care este profilul de jucător care ar putea rezolva problemele din atac? Există în acest moment acest tip de fotbalist sau trebuie să improvizați?
– Eu merg pe omogenitatea echipei. Atacanții trebuie să beneficieze de mingi pentru a putea marca. Este o problemă atunci când nu ajung mingiile la ei. Fotbalul este un sport colectiv, chiar dacă există și jucători care pot face diferența prin calitatea lor individuală. Până la urmă, tot jocul echipei este cel care trebuie să aducă și golurile mult dorite. În funcție de calitățile fiecăruia, eu trebuie să îi fac să dea cel mai bun randament, ca și grup.
În scurt timp va începe demolarea stadionului Nicolae Dobrin. Credeți că noua arenă va crea acea emulație care sa readucă piteștenii alături de echipă?
– Sută la sută va crea emulație și mă bucur că Piteștiul va beneficia de o arenă nouă. O echipă ca FC Argeș merită să aibă un asemenea stadion. La momentul inaugurării, îmi doresc ca FC Argeș să fie în Liga I și să aducă cât mai multe bucurii argeșenilor. M.D.