Nicolae Ivănescu condamnat!

2
  • Cu o săptămâna înainte de prescripţie

Cunoscutul afacerist Nicolae Ivănescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti, după ce a fost judecat pentru ucidere din culpă. Decizia instanţei este definitivă şi a fost dată cu o săptămână înainte de a interveni prescripţia faptei. De altfel, în luna februarie Nicolae Ivănescu a recuzat completul de judecată o dată, iar în luna martie de două ori. De fiecare dată solicitările i-au fost respinse. Dacă ar fi fost admise, ar fi putut să scape de pedeapsă, pentru că dosarul trebuia repartizat la alt complet şi procedura ar fi durat ceva timp, suficient cât să depăşească termenul limită de 8 ani. 
Nicolae Ivănescu patronul firmei de construcții Silva Grup, a provocat pe 14 aprilie 2015, un accident de circulație în zona Calea București din Pitești acolo unde l-a lovit pe Stelian P., în vârstă de 64 de ani, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. La momentul faptelor, victima a refuzat să primească îngrijiri medicale, doar că, pe parcursul aceleași zile, după câteva ore, situația bărbatului s-a agravat și a fost dus la spital, unde medicii care i-au aflat povestea au alertat din nou poliţia. Din nefericire, după 10 zile de la accident Stelian P. a murit, la un spital din Bucureşti, iar afaceristul a fost a acuzat de ucidere din culpă. Dosarul a fost trimis în judecată abia în 2019, iar procesul s-a judecat la Judecătoria Piteşti. În februarie 2021, instanţa l-a condamnat pe Nicolae Ivănescu la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, fiind fixat un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. Acesta era obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Piteşti sau la Muzeul Judeţean Argeş. Judecătorii au admis, în parte, cererea rudelor defunctului şi au acordat despăgubiri morale în valoare de 50.000 euro. După sentinţă rudele bărbatului decedat au declarat apel, la fel şi Nicolae Ivănescu şi Euroins firma la care afaceristul avea încheiată poliţa de asigurare, cea care trebuie să achite daunele morale şi materiale.

S-au majorat daunele morale

În timpul judecării apelului, Nicolae Ivănescu a recuzat completul de judecată o dată în luna februarie şi de două ori în luna martie. De fiecare dată solicitările sale au fost respinse. Pe data de 14 aprilie, se fac 8 ani de la data accidentului şi cunoscutul antreprenor avea şanse să scape de răspunderea penală pentru că ar fi intervenit prescripţia faptei. Cu o săptămână înainte însă, mai exact pe 7 aprilie, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au dat sentinţa definitivă. „…admite apelurile declarate de părţile civile P. I. şi P.A. L. prin reprezentant legal P. I., împotriva sentinţei penale nr. 254/18.02.2021 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8902/280/2019, îndreptată prin Încheierea din data de 22.04.2021. Desfiinţează în parte sentinţa penală şi rejudecând: Majorează de la 25.000 lei euro la 30.000 euro daunele morale la care a fost obligată apelanta parte responsabilă civilmente faţă de fiecare dintre părţile civile. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei”, se arată în decizie. Astfel, rudele victimei vor primi în total 60.000 de euro despăgubiri şi nu 50.000 euro aşa cum stabilise prima instanţă. Nicolae Ivănescu rămâne cu condamnarea de 2 ani şi 6 luni şi cu obligaţia de a munci în folosul comunităţii. M.Sandu