Întrecere ilegală de mașini depistată de polițiști!

0

O cursă, ilegală, de mașini ce a avut loc pe DN 73 a ajuns în atenția polițiștilor. Vezi, mai jos, ce au pățit ” piloții” care s-au aliniat la start! M.S.

„La data de 04 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-au sesizat, din oficiu, în urma unor imagini apărute în mediul online, cu privire la faptul că, pe DN 73, în localitatea Mărăcineni, ar fi avut loc o întrecere de mașini neautorizată.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de 31 martie spre 01 aprilie a.c., patru bărbați, de 19 ani, din București, de 21 de ani, din Pitești, de 31 de ani, din Ștefănești, respectiv de 37 de ani, din comuna Rătești, ar fi participat, cu patru autoturisme, la o întrecere de mașini neautorizată, care a avut loc pe DN 73, în localitatea Mărăcineni.
La această întrecere a participat și un al cincilea bărbat, de 22 de ani, din Pitești, care a dat startul cursei și a realizat imaginile.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulație pe drumurile publice, în modalitatea participării în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice, prevazută de art. 339 alin. 2 din Codul Penal.

De asemenea, pe perioada cercetărilor, celor patru conducători auto le-au fost reținute permisele de conducere, fiind eliberate dovezi înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentele s-au petrecut și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Viteza excesivă continuă să se situeze printre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere.
Acest gen de curse au un grad ridicat de pericol nu numai pentru cei implicaţi, ci şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Un conducător auto care circulă cu viteză, poate să piardă uşor controlul vehiculului, să nu reușească să anticipeze şi să reacţioneze în timp util la anumite pericole.

Viteza ridicată de deplasare provoacă mărirea proporțională a distanței de frânare. Chiar dacă mașina corespunde din punct de vedere tehnic, nici cel mai bun conducător auto nu poate compensa această viteză, oricât de rapidă ar fi reacția lui.

Teribilismul şi inconştienţa pot avea consecinţe grave şi pot duce la pierderea de vieţi omeneşti, a mai precizat sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.