Se interzic slujbele în interiorul bisericii!

0
  • Ce reguli sunt prevăzute în perioada stării de alertă



Camera Deputaţilor a votat legea privind instituirea stării de alertă. Potrivit regle­men­tărilor ce urmează să fie promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, românii vor avea noi reguli. Iată mai jos, câteva dintre principalele modificări ce vor intra în vigoare după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial.


Se pot deschide terasele și centrele comerciale mici de sub 15.000 metri pătrați. Starea de alertă poate să dureze maximum 60 de zile. Conform legii, „starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne.”
Se interzic slujbele din interiorul bisericii, fiind permise doar slujbele în aer liber. Sunt permise prin lege  „Restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.”
Se pot introduce restricții de circulație:
– restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite
– interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice
– restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite
– închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat
– limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici
participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.
Se pot deschide magazine din mall-uri care au acces direct din exterior.
Se pot deschide magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, magazinele de optică medicală. Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat este obligatorie.
Poate fi luată măsura evacuării temporare a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată. M.S.