Protestele judecătorilor continuă, este decizia luată în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Piteşti. Magistraţii îşi manifestă în acest fel dezaprobarea faţă de decizia parlamentarilor de tăiere a pensiilor de serviciu.
„În data de 04 februarie 2020 (…) a fost convocată Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Piteşti, pentru a hotărî în legătură cu forma de protest adoptată prin Hotărârea nr. 2/21.01.2020, aceea a suspendării activităţii judiciare, ca urmare a adoptării proiectului de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti. În cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din această dată s-a hotărât, cu un număr de 21 de voturi din totalul celor 37 de judecători prezenţi, continuarea formei de protest în forma adoptată iniţial până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale ce urmează să fie pronunţată în legătură cu legea de eliminare a pensiilor de serviciu. Urmează să fie întocmită de către fiecare secţie a Curţii de Apel Piteşti o listă privind cauzele urgente ce se vor judeca în perioada protestului. Lista cauzelor urgente se va comunica şi Barourilor Argeş şi Vâlcea, având în vedere cererile adresate de aceste instituţii în acest sens”, a transmis Curtea de Apel Piteşti într-un comunicat de presă remis redacţie noastre. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525