Lucrările de proastă calitate sau executate anapoda au devenit o obişnuinţă în Câmpulung. În orașul de la poalele Mateiașului pare că Dorel și-a făcut cartier general. De-a lungul timpului am avut un stâlp din reţeaua de electricitate pus în mijlocul străzii, parcări făcute aiurea, asfaltări de doi bani, reabilitări de mântuială, etc. Totul pe banii noştri, ai contribuabililor. Şi astfel de cazuri continuă să apară. Vorbim acum de repoziţionarea zidurilor din beton abia ridicate pe lângă aleea pietonală de lângă complexul comercial vis-a-vis de primărie. Acestea au început să fie retezate după ce s-au primit reclamaţii că ar fi prea înalte şi obturează vizibilitatea din centrul comercial. Bogdan Radu
După ce că firma musceleană care a câştigat licitaţia proiectului de reabilitare a centrului municipiului nu a putut să se ţină de termenele de finalitate ale lucrărilor şi a împins execuţia un an, acum începe să facă şi ajustări. Vorbim despre zidurile aleilor pentru persoanele cu handicap de pe piaţeta de lângă Primărie. Abia acum şi-a dat seama constructorul că sunt mult prea înalte şi vor să le scurteze. S-au făcut deja marcajele pentru ca zidurile să fie tăiate. Această bătaie de joc este făcută din banii publici şi pe nervii câmpulungenilor care s-au săturat ca centrul municipiului să fie un şantier. Proiectul de reabilitare pare că se modifică în mers, fiind stricate lucrări care au fost efectuate cu puţin timp în urmă. Ne amintim de pavajul care a fost scos din faţa complexului comercial, de piatra cubică scoasă din aceeaşi zonă pentru a face loc unui dispozitiv de scurgere şi acum de ziduri, care trebuie tăiate pentru a le scurta. Aceste lucruri lasă impresia că fiecare face cam ce vrea, în lipsa unui diriginte de şantier din partea Primăriei care să spună din capul locului cum ar trebui să arate proiectul în varianta finală. De la primele ore ale dimineții, pe ploaie și ceață au început lucrările de ajustare a zidurilor. Muncitorii lucrează de zor iar praful gri se ridică în atmosferă și prin casele locuitorilor de la blocurile din zonă. Nu este o problemă foarte mare, de atâția ani s-au obșnuit cu praful și mizeria creată în urma lamelor buldoexcavatoarelor care au distrus tot centrul vechi pentru a putea fi reabilitat. Nu se știe cu exactitate cum se vor derula lucrările pentru că toți factorii implicați în acest proiect fug de declarații în fața jurnaliștilor locali.
Lucrări executate anapoda, la modă în Câmpulung!
Soțul își caută nevasta dispărută!
În ziua de ieri, 04 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție …Citește articolul »Din carantină, a plecat…la lemne!
Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Țițești, a fost amendat de …Citește articolul »Amendat că a încălcat măsura carantinării
Un control de rutină în trafic a dus la identificarea unui tânăr care venise recent …Citește articolul »Programul stropirilor în Pitești!
Vor avea loc noi stropiri în Pitești în următoarele două săptămâni. Cetățenii trebuie să țină …Citește articolul »Situația cazurilor de coronavirus din județ!
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică …Citește articolul »Repetiție reușită înaintea duelului cu Politehnica Iași
FC Argeș a câștigat fără să forțeze amicalul de joi după-amiază, de pe propriul teren, …Citește articolul »
Vineri, 5 martie SFINTII ZILEI |
![]() • Sf. Mc. Conon, grãdinarul • Cuv. Marcu Ascetul • Sf. Mc. Evloghiu, cel din Palestina • Sf. Mc. Evlampiu • Sf. Mc. Arhelau si a celor 152 împreunã cu dânsul • Sf. Mc. Ioan Bulgarul |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
Link sponsorizat
Arhivă site

Comentează »»» »»» »»»