Tânărul dispărut a băut antigel!

0

A fugit de acasă

Alertă pentru poliţiştii piteşteni după ce tatăl unui băiat în vârstă de 18 ani a sesizat că fiul lui a dispărut de acasă. Tânărul nu a ajuns la mediaţie, acolo unde a spus că se duce şi a închis telefonul. Tatăl lui a participat la căutări alături de oamenii legii. Băiatul, elev la un colegiu de prestigiu din Piteşti, a fost găsit marţi dimineaţă. Era conştient şi necooperant! Se bănuieşte că a băut antigel.
Luni seară, în jurul orei 22.30, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care locuieşte în cartierul Găvana, a sesizat Secţia 2 Poliţie Piteşti despre faptul că fiul său a dispărut de acasă. Părintele îngrijorat le-a spus oamenilor legii că fiul său în vârstă de 18 ani, elev la Colegiul Naţional Zinca Golescu din Piteşti, a plecat de acasă la meditaţii. Nu a revenit la domiciliu, iar atunci când membrii familiei au încercat să-l contacteze, tânărul avea telefonul închis. S-au speriat şi au luat legătura cu oamenii legii. În timpul cercetărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu a ajuns la meditaţie. Acesta a petrecut ceva timp în Pădurea Trivale, în zona unei case părăsite, alături de mai mulţi prieteni. Nu le-a spus ce are de gând să facă. După ce s-a despărţit de ei, în loc să meargă acasă, tânărul a rămas în pădure.
Nu a vrut să coopereze cu oamenii legii
După ce tatăl a făcut sesizarea au fost demarate cercetările. Părintele a participat la căutări alături de oamenii legii. De câteva ori, echipele de căutări au fost la casa părăsită unde fusese tânărul văzut ultima dată însă, nu era acolo. Culmea, dimineaţă a fost găsit în apropierea acelui loc, semn că noaptea se ascundea ca să nu fie găsit. Era foarte palid şi necooperant. În rucsacul lui oamenii legii au găsit două sticle de antigel. Dintr-una lipseau aproximativ 100 de mililitri. Se bănuieşte că tânărul a băut lichidul toxic, deşi nu a vrut să spună nimic în legătură cu această suspiciune. Având în vedere faptul că antigelul este extrem de periculos pentru organism, putând duce la deces, tânărul a fost dus direct la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti pentru recoltare de probe toxicologice şi tratament de specialitate.
Părinţilor nu le plăcea anturajul
Ancheta a stabilit că băiatul, care urmează să dea BAC-ul în acest an, intrase într-un anturaj pe care părinţii nu îl acceptau. Începuse să aibă rezultate mai slabe la şcoală iar familia punea acest lucru pe seama prietenilor. Tatăl a avut o discuţie cu fiul în timpul căreia i-a reproşat faptul că nu învaţă pe cât ar trebui, mai ales că urmează cel mai important examen din viaţa sa. Fiul a dispărut de acasă după discuţia cu tatăl. Oamenii legii au aflat că băiatul mai avea şi un alt motiv, care explică modul său de reacţie. De vreo săptămână, tânărul se certase cu iubita lui. Suferea din această cauză. Luni, fata îşi aniversa ziua de naştere iar el nu i-a putut fi alături, ceea ce l-a afectat, înrăutăţindu-i starea sufletească. Din nefericire, tot mai mulţi tineri cedează la certuri sau la emoţii puternice şi reacţionează în mod neprevăzut. Reamintim cititorilor că săptămâna trecută, un tânăr de 18 ani, elev la Colegiul Naţional Vlaicu Vodă din Curtea de Argeş a dispărut de acasă şi a fost găsit mort după câteva zile. A căztu de pe un stâlp de înaltă tensiune, suferind multiple leziuni interne. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.