Paznic beat, în post!

0
0

Poliţiştii Compartimentului sisteme de securitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au verificat 28 de societăți (cu obiect de activitate baruri sau restaurante, săli de jocuri de noroc, sedii de instituții și obiective cu activitate de tip industrial), precum și peste 30 de agenți de pază, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 600 de lei, conform Legii 333/2003. În timpul controalelor, oamenii legii au depistat patru agenți de securitate care nu respectau consemnul general sau particular al postului ori obligațiile impuse agenților de pază. Toate cele patru sancțiuni au fost comunicate către Serviciul Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru aplicarea măsurilor legale care se impun, întrucât la două abateri de asemenea natură se aplică măsura complementară a retragerii avizului de pază. Dintre cei patru agenți de pază sancționați, unul a fost depistat dormind, iar altul a fost depistat în serviciu în timp ce se afla sub influența alcoolului (în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cele două situații din urmă, au fost date două amenzi în valoare de 300 de lei fiecare. M. Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.