- În timp ce casa i-a fost cuprinsă de foc
Un incendiu violent a distrus o gospodărie din comuna Mălureni, localitatea Bunești. Proprietara, o femeie în vârstă de 59 de ani, a murit, în flăcări. Cadavrul ei a fost găsit duminică dimineață, după ce incendiul a fost lichidat de pompieri. Dezastrul a fost provocat de un scurtcircuit. Au ars două case și aproximativ 700 de metri pătrați de anexe.
Focul a fost observat după miezul nopții și spre Bunești au pornit 3 echipaje de pompieri. Ulterior a mai fost trimis un echipaj, având în vedere că ardea generalizat, intervenind în total, 4 echipaje. Două case și mai multe anexe din curte fuseseră cuprinse de foc, având în vedere numărul mare de mobilier, aparatură, cherestea și alte bunuri depozitate în gospodărie. Intervenția pompierilor a durat 6 ore. Militarii au avut mult de lucru. Spre dimineață, când focul a fost stins au descoperit cadavrul proprietarei. Trupul fusese carbonizat în locuința în care a izbucnit focul. Femeia a murit în somn, fiind arsă de vie. S-a stabilit că nenorocirea a fost provocată de un scurtcircuit.
Avea mult mobilier şi aparate electrocasnice
Primul echipaj de pompieri care se îndrepta spre intervenție a observat din depărtare flăcările, iar la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta puternic pe suprafaţă mare fiind cuprinse mai multe construcţii. Floarea V., în vârstă de 59 de ani, locuia singură, fiind văduvă. Are doi copii care sunt plecați în străinătate. Femeia a locuit în București iar după ce i-a murit soțul și-a vândut cele două apartamente din Capitală și s-a mutat la Mălureni. În gospodărie a depozitat toate acareturile din cele două apartamente: mobilier, aparatură electrică și electronică și foarte multe lucruri. De teamă să nu fie călcată de hoți, femeia își „protejase” gospodăria, punând cregi de jur împrejur peste gard. Cantitatea mare de bunuri depozitate şi crengile au distrus proprietatea într-un imens pârjol!
Trupul carbonizat a fost găsit dimineaţă
Militarii s-au luptat cu focul aproximativ 6 ore. Au reuşit să oprească extinderea flăcărilor la casele vecinilor, dar nu au mai salvat nimic din gospodăria bucureştencei. Trupul carbonizat a fost găsit în casa în care locuia femeia. De altfel, s-a stabilit că de acolo a izbucnit incendiul, focul fiind cauzat de un scurcircuit la un cablu electric, din imobil. Din cauza temperaturii foarte ridicate, s-au spart şi câteva geamuri din termopan de la proprietăţile vecinilor. Au ars 2 case de circa 60+40 mp şi aproximativ 700 mp anexe. M.Sandu