Lucrările la Secţiunea 5 a Autostrăzii Piteşti-Sibiu avansează. Asociaţia Pro Infrastructură estimează că în prezent s-au efectuat în jur de 35%-40% din tronson. Imaginile surprinse cu drona arată că în unele zone viitoarea autostradă începe să prindă contur. Tronsonul 5 este cel care face legătura între Bascov şi Curtea de Argeş şi ar trebui finalizat în 2025.
„În grafic pe Autostrada 1 Pitești-Curtea de Argeș, dar vrem mai mult. Vineri, 12.05.2023, am filmat cei 30,35 kilometri ai Secțiunii 5 a celei mai așteptate autostrăzi din țară, Sibiu-Pitești.
Șantierul arată bine. Estimăm că stadiul fizic este în intervalul 35-40%, în lipsa cifrelor oficiale CNAIR care au fost actualizate ultima dată în urmă cu peste două luni. Pe câțiva kilometri umpluturile sunt gata, iar în unele puncte s-a așternut stratul de formă, primul nivel al structurii rutiere, peste care vine fundația de balast, apoi balastul stabilizat și la final cele 3 straturi de asfalt.
Și structurile arată decent, multe fiind practic pregătite pentru grinzi.Parcă se vede și luminița de la capătul… stâlpilor. Câteva linii electrice aeriene au fost mutate și se poate lucra nestingherit sub ele, semn că antreprenorul WeBuild (aproape) a terminat dezbaterile sterile cu responsabilii CNAIR legate de cine trebuie să le mute.
Dar încă sunt mulți stâlpi LEA care tronează pe aliniament sau imediat lângă, plus că nici exproprierile nu sunt 100% rezolvate. N-ar strica dacă și statul ar achita factura 0052/20.04.2023 de 64 milioane de lei astfel încât să se evite o nouă gripare a mecanismului de plată între antreprenorul general WeBuild și subcontractorii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook al Asociaţiei Pro Infrastructură.
Postarea vine şi cu imagini, filmate cu drona, de pe şantiere. Lucrările la tronsonul 5 au fost demarate la 1 septembrie 2021, are termen de execuţie de 48 de luni şi ar trebui finalizat în septembrie 2025. M.Sandu Foto: Asociaţia Pro Infrastructură