Rănit grav în timp ce traversa

0

Un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, a avut loc duminică seara la Costești. Victima traversa neregulamentar când a avut loc impactul. Pietonul a ajuns în stare critică la spital. Ieri starea lui era, în continuare, instabilă.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 22.00, la ieșirea din Costești către Șerboieni. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că, Marius C., în vârstă de 47 de ani, traversa când a fost izbit cu putere de un Volkswagen condus de Ionel R., de 44 de ani, din comuna Hârsești. În urma impactului pietonul a rămas inconștient pe carosabil. A fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Pitești. A ajuns acolo în stare foarte gravă. Bărbatul avea multiple traumatisme abdominale și craniene și era în comă. A fost intubat și conectat la aparatele care îi monitorizează funcțiile vitale, fiind internat la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Ieri starea lui era critică, fiind instabilă. În timpul cercetărilor de la fața locului, polițiștii l-au pus pe șofer să sufle în etilotest și s-a stabilit că nu consumase alcool. Oamenii legii au stabilit că pietonul a traversat prin loc nepermis, fără să se asigure. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă. M.Sandu