- Chirurgul Felix Sârboiu s-a întors la serviciu!
Depistat pozitiv la infecţia cu COVID-19, medicul de chirurgie vasculară Felix Sârboiu s-a vindecat şi se întoarce la serviciu. Anunţul a fost făcut după ce acesta a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Dan Manu.
„Astăzi am avut o discuţie cu domnul Felix Sârboiu. Am stat de vorbă în detaliu, privind situaţia actuală şi în perspectivă, în special, a Secției de Chirurgie Cardio-Vasculară unde domnia sa este coordonatorul secţiei. Discuţiile au privit starea actuală şi viitorul domniei sale şi a echipei domniei sale. Domnul doctor, mai hotărât ca oricând, alături de echipă va continua şi vor dezvolta serviciile medicale la care atât argeşenii dar şi toată regiunea apelează. Domnul doctor porneşte începând de astăzi (n.r luni) activitatea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar ţinta noastră înseamnă activitatea în echipă, în interesul pacienţilor”, a declarat doctorul Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.
„Noi medicii suntem în slujba societăţii”
„Multumesc pentru această oportunitate de a putea să mă adresez dumneavoastră. Problema este sensibilă, este o situaţie destul de delicată în momentul când cineva acuză un medic că ar fi adus ceva neplăcut în servicul pe care îl desfăşoară, în activitatea sa. Eu zic că greşeşte fundamental deoarece noi ca medici venim în spital ca să tratăm pacienţii, ca să încercăm să facem tot ce ştim mai bine, să le redăm starea de sănătate. Lucru pe care în decursul anilor l-am şi demonstrat. Nu am încercat niciodată, în mod voit, să facem rău cuiva. Nimeni nu intră pe băncile facultăţii de medicină gândindu-se că poate să facă rău. Totdeauna noi mergem acolo ca să încercăm să ne punem în slujba societăţii, a populaţiei şi a celor care au nevoie de îngrijire. De altfel, rezultatul anchetei epidemiologice este foarte clar, lucrurile s-au lămurit, nu mai insist asupra acestei probleme. Conform a ceea ce am susţinut şi până acum, mergem înainte în echipă”, a declarat medicul Felix Sârboiu, într-o înregistrare transmisă online de Consiliul Judeţean Argeş. Reamintim că la mijlocul lunii aprilie, medicul Felix Sârboiu a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Au fost ample discuţii în timpul a cărora s-a spus că medicul a mers la serviciu mai multe zile deşi avea simptomatologie specifică şi ar fi refuzat să facă testul PCR, după ce ieşise negativ la un test rapid. Ulterior medicul a spus că a cerut să-i fie făcut test şi a fost refuzat.
Respectaţi măsurile în continuare
La rândul său Dan Manu a profitat de situaţie şi a transmis populaţiei noi recomandări: „Vreau să vă reamintesc că am intrat în starea de alertă după ce am depăşit starea de urgenţă. Vreau să vă reamintesc că un act normativ, administrativ cum este cel care intră în vigoare de astăzi, nu anihilează virusul COVID-19, ci noi avem obligaţia cetăţenească de a respecta în continuare recomandările pe care profesioniştii le fac pe toate canalele media. Continuăm să ne spălăm pe mâini des cu apă şi săpun, respectăm măsurile de distanţare fizică şi purtarea de măşti. Virsul nu a dispărut dar el trebuie ţinut sub control în aşa fel încât să nu revenim la ceea ce a fost înainte”, a precizat doctorul Dan Manu. M.S.