Articol rezervat în exclusivitate intelectualilor

0
0
  • Din punctul meu de vedere

M-am gândit să intitulez editorialul de astăzi ”Articol rezervat în exclusivitate intelectualilor” pentru a nu mi se reproșa că mă voi referi din nou la o carte. Doar cei care citesc cărți pot fi numiți intelectuali, doar opiniile lor mi se par întemeiate, doar ei ar trebui să ne conducă.
Recomand călduros cartea lui Graham Allison ”Capcana lui Tucidide/ Mai pot evita Statele Unite și China Războiul ?”, apărută anul trecut la Editura Corint.
Fiindcă argumentul autorității are întotdeauna o mare putere de convingere, vă semnalez că în geopolitica de azi se fac referiri destul de dese la această lucrare ce tinde să devină clasică, asemenea altor două cărți pe care intelectualii le-au citit:
– Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, de Samuel P. Hungtington.
– Sfârșitul istoriei și ultimul om, de Francis Fukuyama.
Sincer, cred că fără să ai la bază lectura acestor două cărți, iar de acum, trei, nu prea înțelegi pe ce lume te afli și, de pildă, nu ai cum să dai o interpretare corectă războiului din Ucraina.
Să nu uit: Adrian Năstase și Dan Dungaciu sunt doar doi dintre profesorii pe care i-am auzit discutând despre ”Capcana lui Tucidide”.
Ideea principală a cărții pleacă de la lucrarea lui Tucidide intitulată ”Istoria războiului peloponesiac”, în care părintele istoriei științifice analizează cauzele care au dus la conflictul dintre Sparta și Atena, în secolul V, înainte de Hristos.
Principala cauză a constat în faptul că Atena se dezvolta veritiginos, venea, cum s-ar spune, din urmă ceea ce a îngrijorat Sparta și a dus la izbucnirea războiului.
China se dezvoltă vertiginos și îngrijorează Statele Unite.
Deși în SUA a apărut în 2017 și, din acest punct de vedere, cartea poate fi considerată ușor depășită (actuală, totuși, deoarece oferă o paradigmă, un model explicativ) ”Capcana lui Tucidide” oferă extrem de multe indicii cu privire la ritmul de dezvoltare a Chinei. Cred că mi-am făcut cel puțin 30 de însemnări cu pixul, urmând să extrag datele cele mai semnificative. Copiez aici doar trei paragrafe.
– ”Dacă dezvoltarea Chinei va menține acest trend ascendent, milioane de oameni vor constata că nivelul de viață le-a crescut de o sută de ori în timpul vieții. Cu nivelul mediu al ratei de creștere din SUA din ultimul deceniu, americanii vor trebui să aștepte 740 de ani până să constate o ameliorare asemănătoare”.
– ”Conform celei mai recente comparații efectuate de Universitatea Stanford în rândul studenților admiși la colegii în domeniul ingineriei și în cel al computerelor, absolvenții chinezi de liceu vin cu un avantaj de trei ani în privința competențelor de gândire critică față de omologii lor americani”.
– ”China este acum lider mondial în producția de computere, semiconductori, echipamente de comunicație și produse farmaceutice. În 2015, China a înregistrat aproape de două ori mai multe cereri de brevete decât SUA, clasate pe locul al doilea, și a devenit prima țară care a generat peste un milion de aplicații într-un singur an”.
Dați-mi voie să spun aici câteva lucruri cu care ar fi trebuit, poate, să încep acest articol. Noi, românii, împărtășim cu lumea occidentală majoritatea valorilor. În fiecare gest, vorbă, decizie, viziune semănăm cu europenii, americanii, australienii, nu cu rușii, iar cu atât mai puțin cu chinezii. Pentru noi, a trăi într-o lume condusă de chinezi ar fi o tragedie culturală și psihologică, ar fi un chin. Poate că acest chin s-ar reduce la jumătate, dar tot ar fi dureros, dacă am trăi într-o lume dominată, măcar parțial, de ruși. Așa stând lucrurile, trebuie să ne rugăm ca în niciun caz copiii și nepoții noștri să nu trăiască ”sub” chinezi sau ruși. Totuși, pentru ca niciodată omul occidental să nu ajungă că îi invidieze pe ruși, dar mai ales pe chinezi, este nevoie ca Occidentul, în special forța sa motrice care este America, să aibă grijă cum își îngrijește valorile fundamentale. Războiul din Ucraina pote avea, printre altele, scopul de a realiza o unitate a Occidentului colectiv în jurul valorilor democratice și ale statului de drept, numai că populația din anumite țări europene este nemulțumită de efectele economice ale ajutorului oferit Ucrainei. Să recunoaștem că doar prin reîntoarcerea la valorile fundamentela ale democrației, prin redobândirea credibilității elitelor politice omul occidental va rămâne atașat, pe termen lung, actualelor forme de organizare politică din Vest.
Spre sfârșitul acestei cărți, Graham Allison afirmă:
– ”Observatorii onești din ambele societăți recunosc tot mai mult că nici democrația decandentă, nici autoritarismul receptiv nu sunt potrivite pentru a face față testelor severe ale secolului al XXI-lea. Sunt un optimist congenital în privința Americii, dar sunt îngrijorat că democrația americană prezintă simptome fatale”.
În loc de încheiere, mai copiez un paragraf al cărții, pentru a se înțelege mai bine ce este astăzi China:
– ”În acest sistem, la fel ca în sistemul confucianist din China, ordinea sau armonia derivau din ierarhie. Datoria fundamentală a statelor, la fel ca și a indivizilor, era norma statuată de Confucius: Cunoaște-ți locul (…) Pentru liderii chinezi, aceasta este ordinea firească a universului.”
Noi nu vom accepta niciodată, ca europeni, ca occidentali, ”să ne cunoaștem locul”, vrem să fim liberi în sensul în care concepem noi libertatea.
Ce ne facem însă dacă aberațiile neomarxiste și ”cancel culture” ne vor copleși ?
Ei bine, la această întrebare încă așteptăm răspuns de la partenerii strategici.
Citiți ”Capcana lui Tucidide”, e aproape obligatoriu.
Se găsește în librării, ca să nu mai zic că pe net e la un click distanță. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)