A încuiat câinele în mașină și animalul a murit de căldură!

0

O femeie în vârstă de 31 de ani a lăsat un cățeluș, în vârstă de 2 luni, în mașină. Trecătorii au văzut animalul care suferea de căldură și au chemat pompierii. Militarii au spart geamul și l-au scos. Din nefericire cățelușul a murit. M.S.

„În cursul zilei de astăzi, 22 iunie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov și polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Bascov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în interiorul unei mașini parcate se afla un câine, în condiții de temperatură ridicată.

Având în vedere starea de pericol, precum și faptul că deținătorul autoturismului nu a putut fi identificat rapid, la fața locului s-au deplasat și pompierii argeșeni, care au procedat la spargerea unui geam al autoturismului.

Cățelul, metis pechinez în vârstă de aproximativ 2 luni, a fost găsit cu semne specifice ce insolație, fiind preluat de polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor pentru a fi transportat la sediul unei asociații specializate, însă, din păcate, cățelușul a decedat.

Deținătoarea animalului a fost identificată de polițiști, aceasta fiind o femeie de 31 de ani, din Merișani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intentie, fără drept, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Recomandări din partea polițiștilor Biroului pentru Protecţia Animalelor cu privire la îngrijirea câinilor pe timpul verii

– Nu lăsați câinele în mașină pe perioada verii. Este o preconcepție greșită că doar la miezul zilei temperatura din interiorul mașinii poate fi periculoasă pentru câini. Câinii, ca majoritatea animalelor, sunt sensibili la temperaturi ridicate.

– Pe timpul călătoriei cu un câine, asigurați atât confortul termic în interiorul mașinii, cât și suficiente pauze de hidratare. Menținerea unei temperaturi normale în habitaclul mașinii este cel puțin la fel de importantă ca asigurarea unei surse de apă.

– Nu scoateți câinele la plimbare în perioade de caniculă. Câinii pot intra în șoc caloric la temperaturi de peste 40 de grade.

– Un bazin cu apa este de mare ajutor pentru câinii aflați în curte sau oricare alții, care au posibilitatea să se scalde când căldură devine insuportabilă.

La primele semne de șoc caloric, în primul rând ajutați câinele să se răcorească, abia apoi mergeți cu el la veterinar. Folosiți un cearșaf umed și dați câinelui să bea apă.

Semnele socului caloric sunt: gâfâitul abundent, respirația accelerată și zgomotoasă, saliva lipicioasă (spumă la gură), apatia, febra, voma, mișcările necoordonate.

Depinde numai de dumneavoastră să faceți vara mai plăcută pentru câinele pe care îl dețineți. Canicula nu este prietenul câinilor, la fel cum nu este nici al nostru. Respectați recomandările de mai sus pentru a avea un câine fericit pe durata sezonului cald”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.