Distribuiau cannabis în licee!

0

Trei percheziţii au fost făcute ieri dimineaţă la locuinţele a trei tineri suspectaţi de trafic de droguri. Oamenii legii au confiscat aproximativ 500 grame de cannabis din locuinţele în care au avut loc descinderile. Tinerii cu vârste între 19 şi 24 de ani au ajuns în arest, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Aceştia sunt bănuiţi că distribuiau droguri în licee din Piteşti. Doi sunt dealeri, unul este furnizorul acestora. 
Ieri dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat 3 percheziții în Piteşti şi în comuna Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa. Oamenii legii au ridicat în urma descinderilor aproximativ 500 de grame de cannabis. „Din cercetări s-a stabilit că, din cursul anului 2022, doi tineri, de 19 și 24 de ani, ar fi comercializat droguri de risc, în special cannabis și NPS-uri, către consumatori tineri, elevi de liceu. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele tinerilor, din județul Argeș, au fost descoperite și ridicate aproximativ 200 g de substanță vegetală, susceptibilă a fi cannabis, ustensile folosite la porționarea substanțelor, 2 telefoane mobile, precum și suma de 6.600 de lei. De asemenea, din cercetări s-a stabilit că un alt tânăr, de 23 de ani, ar fi avut preocupări privind comercializarea de cantități însemnate de cannabis. Cu ocazia percheziției efectuată la locuința celui în cauză, din județul Dâmbovița, au fost descoperite și ridicate cantitatea de aproximativ 300 g de substanță vegetală, susceptibilă a fi cannabis, ustensile folosite la porționarea și cântărirea substanțelor, 2 telefoane mobile, precum și alte obiecte susceptibile a proveni din infracțiuni”, se arată în comunicatul de presă remis de IPJ Argeş. Primii care au ajuns în arest au fost cei doi piteşteni, Lucian C. de 19 ani şi Alexandru D. de 24 de ani, suspectaţi că distribuiau cannabis în liceele din oraş. Ionuţ Cristian C. în vârstă de 23 ani, din Dâmboviţa a fost reţinut câteva ore mai târziu. Anchetatorii bănuiesc că dâmboviţeanul este furnizorul de droguri al piteştenilor. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.