Tânăr pedepsit că nu a stat în izolare!

0
1



În loc să se afle acasă, sub măsura izolării un tânăr de 20 de ani, dintr-o comună arge­şeană, a fost prins de poliţişti în centrul Piteştiului. Acesta a fost amendat fiind plasat în caratină instituţiona­lizată.


În ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei și ai Poliției Locale au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș, informează Instituţia Prefectului Argeş. Au fost verificate 457 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație. Un tânăr de 20 de ani, dintr-o comună din Argeș, care avea stabilită măsura izolării la domiciliu din ziua de 14 mai, a fost depistat pe raza Secţiei 1 Poliţie Piteşti. Acesta a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, fiind dispusă suplimentar și măsura carantinării. Având în vedere că a încălcat măsurile dispuse, tânărul va fi obligat să achite şi contravaloarea perioadei de carantinare, în valoare de 4.200 lei. M. S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.