”Veniți de luați Lumină!”, a fost îndemnul și strigătul de bucurie al preoților din România, la miezul nopții. Bisericile în care s-a săvârșit slujba Învierii Domnului au fost mai pline ca niciodată. În Pitești, lăcașurile de cult au devenit neîncăpătoare. Preoții cu lumânări, frumos împodobite, au ieșit în mijlocul credincioșilor ca să împartă Lumina Sfântă. În timpul slujbei, atunci când slujitorii Domnului au rostit către mulțime ”Hristos a Înviat!”, bătrâni, tineri și copii au răspuns laolaltă ” Adevărat a Înviat!”.
Atmosfera de sărbătoare și bucurie a cuprins inimile tuturor credincioșilor. Oamenii și-au făcut urări de bine, au ciocnit ouă roșii ori au împărțit pachete pentru sufletele celor trecuți în neființă. După ce preoții au rostit ”Hristos a Înviat” mulți enoriași au pornit către case, cu lumânările aprinse, pentru a duce și în căminul lor Lumina sfăntă.
Având în vedere numărul mare de oameni care au participat la slujba Învierii, polițiști, jandarmi și pompieri au împânzit străzile și bisericile, pentru a asigura ordinea publică, dar și pentru a preveni eventuale incidente sau accidente.