La Colegiul Brătianu s-a intrat cu cea mai mare medie!

0

Ieri, s-au afișat listele cu repartizările la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a. Colegiul Național I.C Brătianu ocupă primul loc într-un top al liceelor în funcție de media de intrare. De azi, elevii argeșeni absolveănți de clasa a VIII-a, pot depune dosarele de înscriere la licee. S.M.
Astfel, ieri a avut loc repartizarea computerizată în clasa a IX-a, iar de astăzi și până pe 25 iulie are loc dpunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați. Completarea opțiunilor în fișele de admitere la liceu a fost făcută de elevi, profesori diriginți și părinți, până vinerea trecută (14 iulie), conform calendarului oficial. Media de la Evaluarea Națională a fost în acest an 100% media de admitere la liceu, pentru prima dată după 20 de ani. Pe 25 iulie se face transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere, iar între 26 și 28 iulie are loc rezolvarea de către comisia de admitere județeană a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. Colegiul National I.C Brătianu se clasează pe primul loc având cele mai mari medii de intrare, la profilul de Matematică-Informatică , profil real (engleză) , ultima medie a fost de 9,72 iar la Filologie, profil umanist ultima medie cu care s-a intrat a fost 9,20. Urmează Colegiul National Alexandru Odobescu acolo unde la Științele Naturii, profil real, ultima medie a fost 9,30, iar la Științe Sociale-umanist, 9,17. Colegiul Național Zinca Golescu ocupă locul III, ultima medie de intrare la Matematică-Informatică, profil real, fiind de 9,15 și la Științe Sociale, profil umanist, 8,87. n