Un câmpulungean, în vârstă de 32 de ani, a fost judecat și a primit o pedeapsă ce i-ar putea fi o binecuvântare având în vedere împrejurările. După ce a pierdut sume mari de bani la păcănele, bărbatul a distrus aparatele și s-a ales cu dosar penal. Magistrații au înțeles că bărbatul a creat o dependență a jocurilor de noroc și în locul pedepsei cu închisoarea au dispus o amendă penală, dar și interdicția de a mai intra într-o sală de jocuri de noroc, de orice fel, pe o perioadă de 5 ani. M. Sandu
Bărbatul în vârstă, de 32 de ani, are numai 5 clase, nu este căsătorit și nici nu are un loc de muncă. Cu toate că nu are un venit stabil, a dezvoltat o pasiune bolnavă pentru jocurile de noroc. Atunci când pierde nu își poate stăpâni furia și reacționează violent. Astfel, în cursul anului trecut, a fost trimis în judecată sub acuzația de distrugere, după ce a provocat pagube în 3 săli. Prima dată, în august 2021, bărbatul s-a dus într-o sală de păcănele în jurul orei 21.00 și în mai puțin de 15 minute a pierdut în jur de 800-900 lei. Când a văzut că a rămas fără niciun ban ”a devenit nervos și s-a răzbunat pe aparat, lovind cu pumnul în ecranul acestuia”, după cum se preciza în rechizitoriul procurilor. Astfel s-a ales cu primul dosar penal. Câteva luni, nu a mai avut probleme. Asta doar până în aprilie 2022 când a intrat la ora 18.00 la păcănele și la 19, 30 era lefter! ”Inculpatul a luat scaunul pe care-l ocupase anterior şi a lovit ecranul aparatului, de două ori, spărgând geamul de protecție și displayul, fapt ce a condus la scoaterea din funcțiune a aparatului, până la reparare”, se menționează în rechizitoriu. Două luni mai târziu, povestea s-a repetat. A pierdut 800 lei și a spart geamul și display-ul aparatului cu pumnul, după care a ieșit din sala de jocuri în ciuda faptului că angajata a încercat să-l oprească până la sosirea polițiștilor. Când a comis faptele se afla în stare de recidivă, în urma unei condamnări pentru tâlhărie din care a executat 2 ani.
Amendă penală și plata daunelor materiale
A fost trimis în judecată în 2022, iar procesul, în primă instanță, s-a încheiat săptămâna trecută, vineri. Instanța a luat în considerare conduita inculpatului, care și-a recunoscut faptele încă de la începutul cercetării penale și pe tot parcursul procesului penal. De aceea a dispus pedeapsa amenzii penale, nu închisoarea. Astfel, în hotărârea lor, magistrații au hotărât ca bărbatul să fie condamnat la 350 zile amendă. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă la 15 de lei, în final inculpatul urmând a achita amenda penală de 5.250 lei. În plus, are obligația să achite daunele materiale în valoare de peste 8.600 lei. Judecătorii au luat decizia de a-i interzice să mai intre în vreo sală de jocuri. ”Văzând că infracțiunile au fost săvârșite în contextul persistenței inculpatului de a juca „la păcănele”, ceea ce este de notorietate că dezvoltă un comportament de dependență, în temeiul art. 66 lit m) coroborat cu art. 67 Cod penal stabilește, pentru fiecare infracțiune, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla într-o agenție de pariuri, cazinou sau alte asemenea entități în care se practică jocuri de noroc, pe o perioadă de 5 ani”, scrie în motivarea magistraților de la Judecătoria Câmpulung. Decizia nu este definitivă.