Primarul Cristian Gentea a făcut ieri, o vizită de lucru în șantierul Argeș Mall, alături de Valentin Mirică – Director Proiect Argeș Mall – Prime Kapital, anunță reprezentanții Primăriei Pitești.
Pe suprafața platformei industriale din cartierul Tudor Vladimirescu, compania Prime Kapital va dezvolta pe lângă centrul comercial, o pasarelă auto – pietonală, care va rezolva o necesitate de infrastructură rutieră în zonă. Pasarela va fluidiza traficul și va lega cartierul Tudor Vladimirescu de restul orașului. Vor fi eliminate și riscurile la care se supun piteștenii, în fiecare zi, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.
După finalizarea pasarelei, aceasta va fi cedată municipiului, mai precizează sursa citată.
Noul centru comercial, ce va avea o suprafață comercială închiriabilă de peste 50.000 de metri pătrați, urmează să fie finalizat în 2024.
Valoarea investiției Prime Kapital la Pitești este de aproximativ 102 milioane de euro, din care aproximativ 8 milioane de euro reprezintă costul investiției în pasaj. n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525