Pe locul 2 la producția de miere

0

Potrivit datelor statistice anunţate de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), la Târgul Naţional al Mierii, România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane, înregistrând o producţie de miere de aproape 30.000 de tone şi un consum anual de 1,2 kg/locuitor. În anii 2022 şi 2023 cantitatea de miere exportată a fost la un nivel de circa 10% din producţie, în schimb importurile au crescut foarte mult.

Transportul aerian a crescut cu 26,3%

Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică Transportul aerian de pasageri a crescut, în primul semestru al acestui an, cu 26,3% comparativ cu perioada similară din 2022, de la 8.936.000 pasageri la 11.287.100 pasageri. Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-Bucureşti, cu 3.423.500 pasageri îmbarcaţi şi 3.366.700 debarcaţi, Avram Iancu-Cluj-Napoca, cu 755.000 pasageri îmbarcaţi şi 725.200 debarcaţi, şi Aeroportul Internaţional Iaşi, cu 524.500 pasageri îmbarcaţi şi 517.600 debarcaţi.

Călătorii gratuite sau reduse pentru elevi

Legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023. Anunțul a fost făcut de CFR Călători printr-un comunicat de presă. Compania reaminteşte că legitimaţiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.