Casa Județeană de Pensii Argeş anunță că pentru evitarea suspendării din plată a pensiilor de urmaş, este obligatorie depunerea adeverinței de elev/student, la sediul instituției. Trebuie respectate anumite termene.
Astfel, beneficiarii care au vârsta peste 16 ani au obligația să depună până la data de 25.09.2023 adeverința de elev din care rezultă că în anul şcolar 2023 – 2024 urmează o formă de învățământ organizată conform legii. În cazul nedepunerii acestei adeverințe, plata pensiei se suspendă începând cu data de 01.10.2023. Studenții urmaşi, în vârstă de până la 26 de ani, au obligația ca până la data de 25.09.2023 să depună o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că îşi continuă studiile în anul universitar 2023 – 2024. Modelul declarației poate fi descărcat de pe site-ul instituției rubrica “acte şi formulare necesare”. În cazul nedepunerii acestei declarații, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2023 va fi reținută de plată. După începerea anului universitar, până la data de 25.10.2023, aceştia au obligația depunerii în original a adeverinței eliberată de unitatea de învățământ din care să rezulte că urmează o formă de învățământ superior în anul universitar 2023 – 2024.
În cazul nedepunerii acestei adeverințe, pensia de urmaş aferentă lunii noiembrie 2023 va fi reținută de plată. I.I.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525