Pizza, shaorma, burgerii și sucurile carbogazoase, preferatele românilor

0

Conform unui studiu realizat de o platformă de livrări, pizza a fost cel mai comandat preparat în această vară, cu peste 3.900 de produse vândute zilnic, topul fiind completat de shaorma, burger, răcoritoare carbogazoase, salată şi mici.
“Temperaturile extreme din sezonul estival au crescut cererile de home delivery pentru o gamă largă de produse atât de la supermarket, cât şi de la restaurantele disponibile pe aplicaţia Tazz.”, susţin autorii cercetării.
Micii și berea, în top
Conform sursei citate, şi tradiţionalii mici asezonaţi cu muştar şi bere se află printre produsele preferate, cu aproape 344 de mici comandaţi pe zi în perioada iunie – august.
În topul preferinţelor din categoria de restaurante s-au mai aflat: peste 29.000 de ciorbe, aproape 24.000 de supe, peste 8.000 de îngheţate, aproape 8.000 de băuturi răcoritoare (fresh, apă plată şi minerală).
Potrivit unui comunicat al platformei de livrări, în topul produselor comandate de la supermarket prin Tazz se află: berea cu alcool, cu aproape 14.000 de litri comandaţi faţă de berea non-alcoolică cu doar 1.420 litri comandaţi
De asemenea, prin această aplicaţie a fost livrată îngheţată, înregistrându-se aproape 15.000 de produse vândute, o cantitate aproape triplă faţă de media raportată anterior perioadei analizate.

Apa plată și apa minerală, la mare căutare

La comenzile din categoria supermarket, apa plată conduce lista de cumpărături cu peste 2.200 de litri vânduţi zilnic, în total peste 200.000 litri. Aceasta este urmată de apa minerală, cu 40.000 de litri vânduţi în lunile de vară şi băuturile carbogazoase cu peste 23.000 de litri.
Din topul produselor comandate de la supermarket prin aplicaţia Tazz mai fac parte: răcoritoarele non-carbogazoase, cu peste 3.600 de litri comandaţi, energizatele, cu 2.000 de litri vânduţi.
Conform studiului, mâncarea de tip fast-food rămâne alegerea preferată de consumatori în aproape toate oraşele din ţară, cu pizza, shaorma şi burger în vârful listei de comenzi.
În ceea ce priveşte produsele comandate din categoria supermarket, apa plată ocupă primul loc în topul comenzilor la nivel naţional, iar Bucureşti deţine recordul pentru cei mai mulţi litri comandaţi, cu peste 742 litri vânduţi zilnic. La polul opus, Sfântu Gheorghe este oraşul cu cel mai mic număr de litri de apă plată comandaţi prin aplicaţie – 30 de litri în cele 3 luni de vară.

Cele mai frecvecte căutări

În topul căutărilor în aplicaţie, în ultima lună de vară, pizza a fost unul dintre cei mai folosiţi termeni de căutare în aplicaţie, cu aproape 1.500 de căutari zilnice la nivel naţional.
Din topul că tărilor mai fac parte: “Burger” cu peste 23.000 de căutări la nivel naţional, “Sushi” cu aproape 16.000 de căutări, “Shaorma” cu aproape 15.000 de căutări şi “Meniul zilei” cu peste 11.000 de căutări. Datele menţionate au fost extrase din aplicaţia Tazz şi au urmărit comenzile plasate în perioada iunie – august 2023, la nivel naţional.
Platforma locală de livrare rapidă Tazz are o ofertă foarte diversă, ce cuprinde restaurante din ţară, dar şi o selecţie extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării, articole sportive, cărţi, produse de îngrijire personală şi înfrumuseţare şi alte magazine diverse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.