Reabilitări făcute de părinți, la Școala 11

1

În vacanța de vară încheiată azi, Asociația Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Pitești a reabilitat mai multe obiective din cadrul unității de învățământ, iar elevii școlii vor avea condiții mult mai bune în noul an.  
Astfel, s-a reabilitat Amfiteatrul ,,Mihai Eminescu”, un spațiu multifuncțional având destinație de sală decurs, sală de conferință și sala de festivități. Proiectul a inclus și recondiționarea picturii simbol de inspirație eminesciană, realizată de prof. Elena Zavulovici, în anul 2002, fost cadru didactic al instituției de învățământ. Restaurarea a fost efectuată de Constantin Raluca, fostă elevă a instituției de învățământ. De asemenea, în cursul verii Asociația Părinților a reabilitat complet grupurile sanitare băieți de la parter, etajul 1 și etajul 2 ale corpului principal de clădire. Aceasta este o a doua etapă a unui proiect așteptat de mult timp de beneficiarii actului educațional, care s-a derulat pe parcursul a doi ani, inițiat în 2022 pentru grupurile sanitare ale fetelor, și continuat în 2023 pentru grupurile sanitare băieți. În fine, una din cele mai mari realizări din ultimii ani o constituie reabilitarea completă a holului de la parterul corpului principal de clădire a școlii. Acesta a fot un proiect care a implicat schimbarea ușilor de acces, a instalațiilor termice, reorganizarea circuitelor unor instalații electrice, de comunicații IT și de securitate internă, reparația completă a pereților și finisarea unor suprafețe cu materiale moderne, de ultimă generație, de tip tarkett, cu înaltă rezistență la trafic. În perioada următoare urmează a se finaliza operațiunile de amenajare a părții superioare a pereților laterali în vederea afișării performanțelor elevilor școlii, rezultatelor în proiecte. ”Mulțumim tuturor partenerilor, persoane fizice și persoane juridice, care au contribuit la finalizarea acestor proiecte. Mulțumim pentru sprijin și implicare în atragerea de fonduri extrabugetare în scopul materializării proiectelor. Mulțumirile se duc către membrii cotizanți ai APESMEP, părinților care au redirecționat 3,5% din impozitul pe venit ale unor persoane juridice, către APESMEP, și, nu în ultimul rând, către mai multe firme private care au sponsorizat” a transmis directorul Școlii Mihai Eminescu, Marian Haiducu. S.M.

1 COMENTARIU

  1. asta nu e un motiv de lauda, e o prostie perpetuata de parinti. ar trebui sa redirectioneze impozitul pe venit, unele firme si unii angajati, catre cei cu probleme de sanatate, multi aleg sa dea la scoli si biserici, da-i dracu pe bolnavi…rusine celor ce au directionat banii catre scoala, e treaba guvernului si a primariei sa doteze scolile, nu ati facut altceva decat sa le bagati mai multi bani in buzunare celor ce adminstreaza aceste institutii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.