Sute de credincioși la sfințirea picturii Bisericii Ionești

0
  • Pelerinii s-au bucurat și de prezența Icoanei Maicii Domnului, de la Muntele Athos

În satul Redea din comuna argeșeană Buzoiești, pelerinii pot să descopere o nouă mănăstire închinată Sfintei Treimi. Astfel, întregul ansamblu monahal a fost construit prin stăruința preoților Corneliu Popescu și Stoica Nicolae, precum și a părintelui protosinghel Ioachim Zlotar, iar după zece ani de lucrări, pe 17 iunie 2019, ÎPS Calinic a săvârșit slujba de târnosire a acestei mănăstiri. 
Acum, după alți 4 ani, a fost definitivată și pictura din interiorul bisericii, iar din acest motiv, dminică, în ziua de cinstire a Sf. Părinți Ioachim și Ana, Calinic s-a aflat la mănăstirea Ionești, pentru a săvârși slujba de sfințire a picturii din acest sfânt locaș de rugăciune. În prezența sutelor de pelerini veniți din diferite zone ale țării, Ierarhul a săvârșit la primele ore ale dimineții, slujba de sfințire a unei cruci de piatră, care a fost ridicată în exteriorul ansamblului monahal. Imediat după aceea a fost săvârșită și slujba de târnosire a picturii. Pentru a încununa această mare sărbătoare, pelerinii veniți la mănăstirea Ionești s-au bucurat de prezența icoanei Maicii Domnului, care a fost realizată la mănăstirea athonită Vatoped. Aceasta a fost făcută special pentru Eparhia Argeșului și Muscelului, fiind o copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea). După acest moment important, Ierarhul Argeșean, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară amenajat în curtea mănăstirii. La Ionești, după 14 ani de eforturi susținute, viața monahală în aceste locuri a fost reînviată după ce, potrivit documentelor, în aceste locuri a existat în anul 1785 mănăstirea de călugări Butoiul, de pe valea Plescării, aparținând moșiei Butoianca. Această așezare monahală exista și în vremea domnitorului Mihai Viteazul. Un căpitan al acestuia pe nume Radu primește danie această moșie din partea domniței Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul. La final, Chiriarhul Eparhiei a sfințit și noua trapeză construită în curtea mănăstirii.S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.