A căzut Guvernul Orban

0

Doar trei luni a condus ţara Guvernul Orban pentru că ieri acesta a picat, în urma moţiunii de cenzură.
Astfel, Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR împotriva Guvernului Orban. Au fost 261 de voturi „pentru”, rezultatul final fiind anunţat de Secretarul Camerei Deputaţilor, Olguţa Vasilescu. Au fost prezenţi 423 de parlamentari, fiind exprimate 400 de voturi. 139 de voturi au fost „contra”, nefiind voturi anulate şi nici abţineri. În urmă cu trei luni, Guvernul Orban a fost învestit cu 240 de voturi. Mai mulţi parlamentari au lipsit în momentul strigării prezenţei şi au votat ulterior. Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Numărul total de parlamentari este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.