”Dacă nu se iau măsuri, luăm în calcul retragerea din competiție!”

0
0
  • FC Argeș și CS Mioveni cer sancționarea Rapidului pentru încălcarea protocolului



După ridicarea Stării de Urgență și introducerea Stării de Alertă, echipele de fotbal din România au primit undă verde pentru a-și putea relua antrenamentele cu condiția respectării normelor de distanțare socială, așa cum prevede protocolul emis de Ministerul Sănătății. Nu au trecut însă nici două săptămâni de la reluarea pregătirilor iar una dintre cele șase formații din play-off care se vor bate pentru promovarea în Liga I a încălcat flagrant prevederile acestui protocol.


Așa cum era de așteptat, reacțiile oficiale din partea celorlalte contracandidate au început să curgă. FC Argeș și CS Mioveni au cerut public sancționarea Rapidului pentru această încălcare flagrantă a protocolului emis de Ministerul Sănătății după ce Telekom Sport a difuzat luni imagini de la un antrenament al giuleștenilor în care se poate vedea foarte clar că bucureștenii nu respectă prevederile din acest protocol.
Pe imagini se vede clar cum nu mai puțin de 18 persoane sunt comasate pe o jumătate de teren, deși protocolul prevede ca antrenamentele să se desfășoare în grupuri doar de câte 4 persoane.
Gentea: ”Nu acceptăm ca unii să se considere deasupra legii!”
Cristian Gentea, președintele Consiliului de Ad­ministrație al clu­bului FC Argeș, cere FRF să ia măsuri urgente pentru a nu se mai repeta această situație. Oficialul grupării din Trivale spune că toate echipele trebuie să respecte regulile impuse în acest protocol.  Conducătorul clubului piteștean a luat ăn calcul chiar retragerea din competiție dacă giuleștenii nu vor fi sancționați: ”Sunt total dezamăgit de ce am văzut azi că s-a întâmplat la un antrenament al echipei Rapid București. Îmi pare sincer rău că nu am insistat la ultima videoconferință ținută de FRF, să adoptăm niște măsuri pentru cluburile care nu respectă protocolul la care am aderat cu toții, fără excepție. Cred că ce am văzut astăzi pune și FRF într-o poziție inconfortabilă față de Ministerul Sănătății. Ne chinuim la Pitești să punem la dispoziție 4 terenuri de antrenament, pe toată durata zilei, pentru a fi respectat protocolul, iar Rapid își bate joc de noi!. Nu știu dacă vom promova, am fost cei care am spus imediat că soluția FRF îndeplinește principiul de a dezavantaja cât mai puține cluburi, dar este clar că UTA și TURRIS Turnu Măgurele au motive să fie “supărate”. Nici nu vom accepta ca unii să se considere deasupra celorlalți, sau chiar deasupra legii. Luăm în calcul chiar retragerea din competiție, dacă nu se iau măsuri!” a declarat oficialul grupării din Trivale. M.D


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.