- Preliminarii EURO 2024: România – Kosovo 2-0
Reprezentativa României a învins dramatic selecţionata Kosovo, cu 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, dar numai după ce de la adversari a fost eliminate vedeta Vedat Muriqi, pe finalul primei reprize, pentur două galbene.
“Tricolorii” au făcut un meci destul de bun, pentru că au jucat în superioritate numerică, dar victoria s-a conturat târziu, prin golurile marcate de Nicolae Stanciu (83) şi Valentin Mihăilă (90+3). Mai trecuie spus și că România a ratat un penalty prin Stanciu.
Acest succes menţine România în cursa de calificare, pe locul al doilea în grupă, după Elveţia.
În meciul de la București, oaspeţii au reuşit să îşi creeze prima ocazie, prin Zhegrova (10), care a şutat din colţul careului mare, dar Moldovan a fost la post. După incidentele care au dus la întreruperea jocului timp de 45 de minute, România a controlat jocul în totalitate, dar nu a reuşit să îşi creeze prea multe ocazii. Hagi a şutat prin faţa porţii (23), Bancu nu a fost nici el precis din poziţie excelentă (26), dar “Dardanet” a fost cel mai aproape de deschiderea scorului (29), la o gafă uriaşă a lui Burc, însă Drăguşin a salvat incredibil de pe linia porţii mingea trimisă de Muriqi.
O nouă eroare a lui Burcă l-a pus în poziţie de finalizare pe Zhegrova (41), dar acesta a şutat pe lângă.
În minutul 42 s-a produs o fază foarte importantă pentru desfăşurarea jocului: valorosul atacant Muriqi a primit al doilea cartonaş galben pentru lovirea cu cotul a lui Screciu la un duel aerian. Muriqi (Mallorca) primise şi primul avertisment tot pentru acelaşi lucru.
Kosovarii n-au vrut să mai iasă pe teren
Meciul a fost întrerupt timp de mai bine de 40 de minute în prima repriză, din cauza manifestărilor suporterilor români. Fanii au aruncat în minutul 18 cu torţe în spatele porţii kosovarului Arijanet Muric, astfel că arbitrul francez Willy Delajod a decis să întrerupă jocul. Suporterii au aruncat cu petarde şi au desfăşurat un banner “Basarabia e România, Kosovo e Serbia”, la care nu au renunţat în ciuda faptului că Ianis Hagi şi Nicolae Stanciu au mers să discute cu fanii. De asemenea, s-a făcut apel la instalaţia de sonorizare ca spectatorii să se comporte în mod civilizat. Arbitrul a trimis echipele la vestiare peste alte trei minute. Forul continental va da cu siguranță o amendă considerabilă și, în plus, este o probabilitate foarte mare să dicteze și disputarea cel puțin a unui meci fără spectatori. Partida a fost întreruptă atât de mult deoarece kosovarii nu au mai vrut să iasă pe teren, îar în toatăa ceastă perioadă oficialii UEFA au dus muncă de lămurire să îi convingă pe aceștia să reia partida. Dacă nu ar mai fi ieșit pe teren, Kosovo ar fi câștigat cel mai probabil la masa verde cu 3-0.
Stanciu a ratat penalty
Echipa României a devenit mai incisivă după intrarea lui Alibec, care a şutat de la 20 de metri (48), iar Muric a scăpat mingea în corner. Stanciu a executat modest o lovitură liberă (51), iar Muric a boxat fără emoţii.
⚽ În minutul 58, Coman a fost faultat în careu de Amir Rrahmani şi arbitrul a dictat penalty, însă Stanciu a executat previzibil şi Muric a apărat. România a crescut presiunea la poarta oaspeţilor, dar ocaziile clare au întârziat să apară. Muric a prins şutul lui Alibec de la circa 25 de metri (64), în timp ce la poarta noastră Drešević l-a testat pe Moldovan cu o minge trimisă de la distanţă, reţinută în doi timpi de portarul Rapidului (75).
⚽ În minutul 83, Moruţan a luat o acţiune pe cont propriu, a centrat la Mihăilă, şutul acestuia a fost blocat iar mingea a sărit la Stanciu, care a înscris cu un şut de la 15 metri, revanşându-se după penalty-ul ratat.
⚽ Au urmat câteva minute de degringoladă în echipa României, după ce kosovarii au ieşit la joc, având o situaţie foarte bună de gol, însă Moldovan a respins şutul la colţul scurt al lui Loshaj (85).
⚽ Pe contre, România a ratat ocazii mari prin Moruţan (88) şi Alibec (89), fiind aproape să fie pedepsită de Muslija (90), lăsat liber, dar care a şutat pe lângă. Mihăilă (90+3) a încheiat conturile, cu un şut sub transversală de la 8 metri, la centrarea lui Raţiu.
⚽ Ultima ocazie a meciului a fost un şut de la 17 metri expediat de Alibec (90+4) şi deviat în corner de defensiva kosovară.
România – Kosovo 2-0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Nicolae Stanciu (83), 2-0 Valentin Mihăilă (90+3)
Nicolae Stanciu a ratat un penalty în minutul 61 (a apărat Arijanet Muric)
România: 12. Horaţiu Moldovan – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă (18. Răzvan Marin, 63), 11. Nicuşor Bancu – 5. Vladimir Screciu, 8. Alexandru Cicâldău (19. Darius Olaru, 77) – 14. Ianis Hagi (21. Olimpiu Moruţan, 72), 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 20. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 71) – 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 46). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 16. Marian Aioani – 4. Adrian Rus, 6. Marius Marin, 17. Daniel Bîrligea, 22. Mário Camora, 23. Deian Sorescu.
Cartonaşe galbene: Burcă (9), B. Berisha (14), Muriqi (18, 42), Amir Rrahmani (33), Puşcaş (33), Gliha (45+1), Bancu (52), Vojvoda (52), Loshaj (59).
Cartonaş roşu: Vedat Muriqi (42) S.M.