Școală din containere pentru copiii din Tufanu

0

După 20 de ani, copiii din satul Tufanu, comuna Mălureni, vor avea școală în satul lor. Vor fi aduse containere în care se vor amenaja săli de clasă, grup sanitar și depozit pentru lapte-corn. Astfel, elevii nu vor mai fi obligați să parcurgă drumul de 8 kilometri, pe jos, prin pădure, până la Școala Mălureni. M.S.

”Prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, 8 containere modulare vor fi amplasate în satul Tufanu, comuna Mălureni, pentru ca elevii de acolo să poată învăța la ei în sat, în condiții decente. Până acum, elevii făceau naveta pe jos, prin pădure, mai mulți kilometri pentru a ajunge la Școala Generală Mălureni.Erau permanent în pericol. Nici școala veche din satul lor nu mai putea fi folosită, este atât de degradată încât se putea dărâma în orice moment. În sfârșit, a fost găsită soluția!

Containerele provin de la Rezervele Statului. Au nevoie de amenajarea unor platforme de beton pe care vor fi amplasate, lucru pe care l-am solicitat primăriei Mălureni, prin decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Imobilele modulare vor fi conectate la apă și curent. Unul dintre ele va fi folosit pentru amenajarea de grupuri sanitare, un altul pentru a servi ca spatiu de depozitare lapte-corn și 6 containere vor fi unite între ele, 3 câte 3, pentru a oferi săli de clasă generoase.

Totul a fost posibil printr-o colaborare instituțională”, a transmis prefectul județului, Radu Perianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.