Un pieton a fost acroșat de o mașină, în timp ce voia să traverseze în zona Subansamble Auto, vineri 6 octombrie. Șoferul voia că vireze la stânga atunci când l-a lovit pe bărbat. M.S. Foto Info Trafic Pitești
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Birpului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism pe str. George Coșbuc din municipiul Pitești, având direcția de deplasare dinspre bld. Nicolae Bălcescu către Biserica Tuturor Sfinților – Parohia Găvana I, la efectuarea virajului spre stânga pentru pătrunderea într-o parcare, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat un bărbat de 58 de ani, din Ștefănești.
În urma evenimentului rutier, pietonul a suferit leziuni și a fost preluat de un echipaj medical, pentru acordarea de îngrijiri.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că pietonul se afla sub influența alcoolului ,având o concentrație de 0,35 la mie în aerul expirat, iar conducătorul auto nu a consumat alcool.
În cauză urmează so fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.