Peste 2000 de intervenții la cazuri de violență domestică

0

Ieri la sediul IPJ Argeș a avut loc o conferință de presă de în cadrul căreia au fost prezentate activitățile desfășurate de polițiștii argeșeni, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți adjunctul IPJ Argeș, comisar șef Florin Mocanu, șeful Serviciului de Ordine Publică, comisar șef Leonard Bâlă și alții. M.Sandu
A fot prezentată legislația cu privire la cazurile de violență domestică, noutățile legislative, măsurile ce pot fi luate, dar și sfaturi pentru cei care sunt victime ale acestor gen de infracțiuni.
”Violenţa în familie include o multitudine de acte de violenţă de limbaj, gestică sau alte forme de violenţă psihică și fizică, toate acestea variind ca intensitate în funcţie de circumstanţe specifice, dar având ca substrat cauzal disfuncţionalităţile din relaţia de cuplu, lipsa unei educaţii adecvate pentru viaţa de familie.
Dimensiunea reală și, implicit, dinamica fenomenului sunt dificil de măsurat, având în vedere că aceste acte de violență se petrec într-un mediu intim, privat, fiind puțin vizibile, prea puțin accesibile cunoașterii membrilor comunității” au spus reprezentanții IPJ Argeș.
220 de victime au refuzat ordinul de protecție
La conferință au fost prezentate și date statistice privind violența domestică.
În primele opt luni ale anului 2023, au fost înregistrate 1.100 de infracțiuni de violență în familie, cu 3,6% mai puține față de aceeași perioadă a anului 2022.
În perioada analizată, la nivelul I.P.J. Argeș, au fost emise 188 de ordine de protecție provizorii, dintre care 85 % au fost confirmate de procuror.
În 220 de cazuri, victimele au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
226 de ordine de protecție definitive au fost emise de către instanța de judecată în perioada 01.01.2023 – 31.08.2023.
În primele opt luni ale anului 2023, polițiștii au intervenit la 2.176 de cazuri de violență domestică, 885 în mediul urban și 1.291 în mediul rural.
Dintre cele 2.176 de cazuri, 1848 au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112, cu aproximativ 15% mai multe decât în anul 2022.