Jandarm judecat de Tribunalul Militar

0

Un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș este urmărit penal după ce a fost prins de polițiștii Secției 2 Pitești, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Omul legii avea o alcoolemie de 1, 17 la mie și ca să primească o pedeapsă cu suspendare a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției. Acesta s-a judecat ieri la Tribunalul Bucureti și a fost respins de magistrați, pe motiv că soluția propusă este ”nejustificat de blândă”. În aceste condiții continuă urmărirea penală iar dosarul se va judeca în condiții normale. M.Sandu
Din acordul de recunoaștere încheiat între Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti și subofițerul din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș reiese că pe 8 martie, plutonierul conducea autoturismul personal pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Acesta a intrat în parcarea de la Auchan-Bradu și a încălcat linia dublă continuă, fiind oprit de un echipaj de la Secția 2 Poliție Pitești. Pentru că în timpul discuției polițiștii și-au dat seama că jandarmul miroase a alcool i-au cerut să sufle în etilotest. Aparatul indica o concentrație de alcool de 0, 43 la mie în aerul expirat. Conducătorul auto le-a mărturisit polițiștilor că a băut 2,5 litri de bere. A fost dus la spital unde i-au fost recoltate două probe de sânge la interval de o oră. Prima a avut ca rezultat 1,17 la mie alcoolemie, iar cea de a doua 0,96 la mie alcoolemie.
2 ani cu amânarea aplicării pedepsei
În septembrie 2023 când a fost semnat acordul de recunoaștere, s-a stabilit ca jandarmul să fie condamnat la 2 ani închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă de 40 zile, într-o instituție din cadrul Primăriei Bascov. Pedeapsa a fost stabilită ca urmare a faptului că pe timpul cercetărilor jandarmul a fost sincer, a recunoscut fapta și a spus că o regretă.

Pedeapsa prea ”blândă”

Instanța nu a admis acordul de recunoaștere a vinovăției. Tribunalul Militar București a respins ieri cererea. ”Instanţa apreciază că nu au fost corect evaluate de către organul de urmărire penală exigenţele referitoare la gravitatea faptei şi la periculozitatea făptuitorului, care ar fi trebuit luate în considerare la stabilirea soluţiei, aceasta fiind nejustificat de blândă. (…) Calitatea de militar prezintă relevanţă în privinţa stabilirii şi individualizării sancţiunii penale şi trebuie luat în considerare faptul că respectivul statut pretinde înalte standarde de ţinută morală şi civică, disciplină şi responsabilitate. Respectul faţă de lege şi faţă de autoritate sunt, prin excelenţă, cerinţe de bază ale conduitei militare. Or, în cazul inculpatului, aceste principii nu au fost înţelese. Se impunea, în considerarea aspectelor arătate, stabilirea unui set de obligaţii relevante în raport cu fapta comisă. (…)Astfel, din această perspectivă este imperativă impunerea interdicţiei de a conduce vehicule pentru care, conform legii, este necesară deținerea permisului de conducere, în scopul asigurării aptitudinii pedepsei de a contribui la reeducarea făptuitorului şi de prevenire a săvârşirii unor noi fapte penale”, au motivat magistrații respingerea acordului de recunoaștere, potrivit Rejust.ro. Dosarul va fi trimis procurorului în vederea continuării urmăriii penale. Decizia nu este definitive și va putea fi atacată cu apel. Dacă va fi trimis în judecată, ceea ce este foarte posibil să se întâmplae având în vedere cele prezentate mai sus, subofițerul va fi pus la dispozitie până la finalizarea judecării și rămânerea definitive a deciziei instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.