Debut cu un semieșec pentru Neagoe

0

FC Argeș și CSM Slatina au terminat la egalitate, 1-1, marți seară, la Mioveni, în ultimul meci al rundei cu numărul 10 din liga secundă. 
După 20 de minute de tatonare, oltenii puteau deschide scorul la jumătatea primului mitan prin Mihai Ion, însă Straton a reușit să respingă șutul acestuia din 3 m. Piteștenii au expediat primul șut pe spațiul porții abia în minutul 42 prin Rădescu, însă portarul Velcu a reținut cu siguranță. Oltenii au deschis scorul în minutul 57 prin Cătălin Doman, căpitanul oaspeților trimițând cu capul în plasă din careul mic. După primirea golului, FC Argeș a dat semne de viață și a început să pună presiune pe adversar. Piteștenii puteau restabili egalitatea la jumătatea celui de-al doilea mitan, însă șutul lui Rusu s-a oprit în bara laterală. Insistența gazdelor pe faza ofensivă a dat roade pe final, Argeșul restabilit egalitatea în minutul 90+4, tânărul Patrick Dulcea marcând cu un șut din 6 m. Pentru Eugen Neagoe a fost meciul de debut pe banca tehnică a alb-violeților. În urma acestei remize, alb-violeții ocupă locul 12, cu 12 puncte, cu patru mai puțin decât CS Mioveni, ocupanta locului 6, ultimul care duce în play-off.
Liga 2, Etapa 10, Sezonul 2023-2024
FC Argeș – CSM Slatina 1-1(0-0) Au marcat: Dulcea(min.90+4) / Doman(min.57)
FC Argeș: Straton – Tofan, Turda(cpt.), Tudose, Rizzi – Răuță, Babin(min.35 Rădescu) – Bertrand(min.46 Angelov), Haită(min.62 Buhăcianu), Zătreanu(min.46 Dulcea) – Rusu
Rezerve: Bucur – Angelov, Mitoi, Dulcea, Rădescu, Ciuciulete, Balaur, Buhăcianu, Scarlatache
Antrenor: Eugen Neagoe
CSM Slatina: Velcu – Mitran, Stan, Mondragon, C. Toma(min.90+2 Pisăru) – D. Toma, Matei(min.79 Donca) – Ciocâlteu(min.69 C-tin Radu), Doman(cpt.)(min.69 Sălcianu), Popa – Ion(min.79 V. Alexandru)
Rezerve: Dincă – R. Stănescu, Sălcianu, Donca, Dinu, Pisăru, Dragu, C-tin. Radu, V. Alexandru
Antrenor: Daniel Oprescu
Cartonașe galbene: Rusu, Răuță / Ion, Matei, Stan, C. Toma, Popa, Sălcianu, V. Alexandru, Mondragon, Velcu
Stadion: Orășenesc(Mioveni)
Arbitru: Marius Omuț(Satu Mare) / A1: Florin Pucheanu(Ulmi) / A2: Nicolae Mociorniță(Băicoi) / Rezervă: George Drugea(Buzău)
Delegat joc: Horațiu Stănescu(Craiova)
Observator arbitri: Stan Prodan(Alexandria)
Cum s-au marcat golurile:
min.57: 0-1! Călin Toma execută o lovitură de colț, Straton ezită să iasă dintre buturi, iar Doman, nemarcat, se înaltă peste defensiva argeșeană și trimite cu capul în plasă!
min.90+4: 1-1! Buhăcianu deviază cu capul, defensiva oltenilor nu reușește să respingă mingea, iar Dulcea restabilește egalitatea cu un șut din careul mic! M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.