Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, ce nu e bine să faci în această zi!

0

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox în data de 26 octombrie. Sfântul Dumitru a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi), în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei.

Sfântul Dimitrie era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa. Sărbătorit pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru este considerat un ocrotitor al oamenilor, al armatei și al orașului Salonic.

După moartea tatălui său, Sfântul Dimitrie a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de creştini.

Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia.

Întorcându-se biruitor după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.

A fost închis, iar în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi, găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele.

Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni.

În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi, în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme.

Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.

 

Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1988.

Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului.

Superstiții și tradiții

Se spune că ar fi bine ca în noaptea de Sfântul Dumitru să te culci înainte de 12.00, pentru că  atunci vei fi norocos și energic în următorul an. Dacă te culci după 12.00  noaptea, vei fi mahmur tot anul.

Se mai spune că în ziua de Sfântul Dumitru femeile nu au voie să se machieze, coafeze sau să facă “parada modei”, în caz contrar acestea vor avea un dificil în casă şi în relaţia cu soţul.

O altă superstiție ce trebuie respectată de ziua Sfântului Dumitru spune că ar fi bine să nu speli haine şi nici să gătești mâncare la cuptor.

Sfântul Dimitrie este protectorul iernii pastorale. În funcție de hărnicia oamenilor, acesta le va da o iarnă blândă sau una năprasnică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.