Plăţile cash, limitate de astăzi

0

Începând de astăzi, se vor aplica o parte din noile măsuri fiscale. Una dintre acestea este limitarea plăţilor cash în toate magazinele din ţară. Regula este valabilă indiferent dacă vorbim despre firme ori persoane fizice. 
Se vor putea face plăţi în numerar, dar în limita a 1.000 de lei, restul cu cardul sau tranzacţii bancare. Se pot face încasări şi plăţi între o persoană juridică şi o persoană fizică în limita a 5.000 lei.
40% dintre români nu dețin carduri
Cu alte cuvinte, nu putem lăsa 5000 de lei, bani fizici, în același loc într-o zi. Sumele în numerar aflate în casieria magazinelor nu mai pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, 50.000 lei. Iar cine nu respectă această regulă, riscă amendă de 25% din suma din casierie care depășește acest plafon. Limitarea plăților cash pentru persoanele fizice va fi destul de dificil de aplicat, spun specialiștii, în condițiile în care 40% dintre români nu dețin carduri bancare. Mulți primesc pensia direct de la poștaș ori iau salariul din casierie. În mediul rural, ar fi și mai greu de respectat, mai adaugă economiștii, pentru că în magazinele din sate, foarte rar se folosește cardul. Prin acest proiect, Guvernul vrea să combată evaziunea fiscală, țara noastră fiind pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.
Modificări 1 noiembrie 2023
– Se poate încasa cash în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, de la o persoană juridică
– Se pot face plăţi către persoanele juridice, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi
– Se pot face încasări şi plăţi între o persoană juridică şi o persoană fizică în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană
– Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei
– Dacă nu se respectă plafoanele de mai sus se aplică amendă de 25% din suma încasată/plătită, respectiv deţinută în casierie, care depăşeşte plafonul
-Se pot face încasări şi plăţi cash între două persoane fizice în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.