Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a murit ieri după ce de un mal de pământ a căzut peste el. Omul era muncitor la o firmă care efectua lucrări de canalizare în comuna Bălilești. Accidentul de muncă a intat în atenția inspectorilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș care vor face cercetări pentru a se stabili dacă au fost respectate normele de protecție a muncii.
Accidentul de muncă a avut loc ieri, în comuna Băliești, la Valea Mare Bratia. ”În jurul orei 13:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, un muncitor, care participa la lucrări de canalizare, pe raza localității Bălilești, a fost prins sub un mal de pământ. La fața locului s-au deplasat polițiștii și echipaje medicale și de pompieri. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție, pentru bărbatul în cauză nu s-a mai putut face nimic, fiind declarant decesul. Din primele verificări, efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul, de 51 de ani, din Drăganu, lucra la societatea care efectua lucrări de canalizare, pe raza localității sus-amintite. Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș.Totodată, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, neluarea, respectiv de nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal”, a transmis Mădălina Epure, ofițer de relații cu presa al IPJ Argeș.
Două cazuri similiare în două zile!
Bărbatul decedat este Emilian M., de 51 de ani, din comuna Drăganu și era angajat la o firmă din Pitești. Imediat după ce a fost dat anunțul privind accidentul, la fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale de intervenție și un echipaj SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Argeș. Bărbatul fusese scos când au ajuns pompierii dar era în stop cardio-respirator. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut succes. Este al doilea accident de muncă, produs în același mod, în județul Argeș, în ultimele zile. Asta după ce marți, un bărbat de 31 de ani, care lucra alături de colegii săi la canalizarea din comuna Priboieni a fost surprins, în șanț, de un mal de pământ care s-a surpat. Bărbatul a fost resuscitat, i-a fost repornită inima și a fost trimis cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca de la București. Era în stare critică, fiind intubat. M. Sandu