Și-a amenințat vecinii cu cuțitul

0

Un scandal ce ar fi putut avea urmări grave a avut loc la Ștefănești, acolo unde un bărbat beat s-a luat la ceartă cu vecinii lui. Conflictul a degenerat iar ”viteazul” a scos un cuțit și i-a amenințat atât pe adversar cât și pe soția lui. A fost deposedat de arma albă de polițiști sosiți la fața locului. A ajuns în arest fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. 

Incidentul a avut duminică, în jurul orei 13.00. Se spune că Daniel A., de 39 de ani, din Ștefănești, se întorcea de la un tăiat de porc. Băuse fără măsură și avea la el o sacoșă în care ținea cuțitul folosit la sacrificarea și tranșarea animalului. L-a văzut în curte pe un vecin de-al său, despre care se spune că și el ar fi fost băut.

Și-a amintit că are ceva de discutat cu acesta și a intrat în curte. Bărbații s-au luat la ceartă, moment în care a intervenit și soția proprietarului care i-a cerut intrusului să iasă din curtea sa. Nu numai că a refuzat să părăsească proprietatea dar furia lui a fost alimentată mai mult și atunci a scos cuțitul din sacoșă și i-a amenințat pe cei doi soți că o să-i taie. Daniel A. a început să tragă de ulucile din gard să le rupă și a distrus o porțiune.

Proprietarul a sunat la 112, a anunțat starea conflictuală și i-a chemat pe polițiști. Când au sosit oamenii legii deși i-au cerut să înceteze, bărbatul a continuat să amenințe, cu cuțitul în mână, și să înjure. A fost imobilizat de polițiști și dus la audieri.

Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, loviri sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare. După administrarea probatoriului bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ieri a fost prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. S-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. M.Sandu