Copile de 13 și 15 ani violate de tată, de mai bine de 2 ani!

0

O fetiță în vârstă de 13 ani și-a denunțat tatăl, un bărbat de 53 de ani, din comuna Recea, că a violat-o. Bărbatul a profitat și de o altă fiică, în vârstă de 15 ani.  Coșmarul lor dura de peste 2 ani, după cum a reieșit în urma anchetei. Oamenii legii au mai stabilit că bărbatul își bătea deseori soția, pe cele două fete și pe frățiorii mai mici de 3 ani, respectiv 4 ani. M.S,

 

”La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au fost sesizați, în mod direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, din Recea, ar fi fost violată, în repetate rânduri de tatăl său.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești și grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Costești au identificat-o pe minoră, care a confirmat cele sesizate.

 

Astfel, au fost sesizați polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, care au preluat cercetările.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, un bărbat de 53 de ani, din Recea, și-ar fi violat fiicele minore, de 13 și 15 ani, și și-ar fi agresat fizic atât soția, cât și pe cei patru copii minori.

Având în vedere aceste aspecte, cei patru copii minori au fost preluați și predați reprezentanților D.G.A.S.P.C., în vederea instituționalizării.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de Pe lângă Judecătoria Costești, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată, rele tratamente aplicate minorilor, lipsire de libertate în mod ilegal, corupere sexuală a minorilor și violență în familie, bărbatul fiind condus la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.