Melomanii sunt aşteptați joi, la Filarmonica Pitești, de la ora 19, la concertul simfonic susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Tiberiu Dragoș Oprea, solist, violoncelistul Ștefan Cazacu.
Programul cuprinde: D. Șostakovici – Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în Mi bemol Major și, în premieră, G. Faure – Suita din „Pelleas et Melisande” , Op. 80 și Suita din „Masques et bergamasques”, Op. 112.
A obținut premiul tânărului interpret
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian București. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Botoșani, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad. Deși tânăr (29 de ani), violoncelistul Ștefan Cazacu s-a impus pe scenele naționale și internaționale. Talentul îl moștenește de la tatăl său, marele violoncelist Marin Cazacu, alături de care a început studiul muzical, și de la mama sa, flautistă. Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, la clasa profesorului Răzvan Suma, și a Universității de Muzică din Viena, Ștefan Cazacu a obținut numeroase premii naționale. A susținut recitaluri în Olanda, Ungaria, Germania, Austria, Israel, România, a colaborat cu toate orchestrele simfonice din țară, dar și din străinătate.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.