Doi tineri, de 18 ani, respectiv 22 de ani, au fost tâlhăriți de alți doi tineri pe care îi credeau prieteni. Aceștia au fost luați cu mașina, pe rând, duși pe malul barajului Budeasa acolo unde au fost loviți și ameninați cu moartea pentru a da toți banii pe care îi au la ei. Anchetatorii bănuiesc că victimele sunt consumatori de etnobotanice iar autorii au profitat de vulnerabilitatea pentru a-i jefui. M.Sandu
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au făcut cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhăre calificată. Oamenii legii au stabilit că autorii tâlhăriilor sunt Mihai I., de 19 ani, din Pitești și Marian Cătălin B., de 25 de ani din Călinești. Cei doi sunt suspectați că pe 15 noiembrie a.c., în intervalul 12:00 – 14:30, ar fi lipsit de libertate în mod ilegal și deposedat prin acte de violență pe un alt tânăr, de 22 de ani, de suma de 640 de lei și un telefon mobil. Autorii cunoșteau victima și au convins-o să urce în Loganul condus de Mihai I. S-au plimbat o vreme prin oraș, apoi, șoferul a blocat ușile și s-a îndreptat către barajul Budeasa. Acolo l-au coborât din mașină, l-au lovit și l-au amenințat cu moartea, moment în care, de frică, tânărul le-a dat toți banii și telefonul. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 17,00, tâlharii au găsit o nouă victimă, tot un cunoscut. Folosind aceeași metodă, l-au jefuit pe un tânăr de 18 ani de suma de 150 lei. Cercetările au scos la iveală faptul că tâlharii au știut faptul că cei doi tineri erau consumatori de substanțe etnobotanice și au profitat de această dependență a lor pentru a le câștiga încrederea.
În aceeași seară, Mihai I. a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii Secției 3 și s-a stabilit că are permisul suspendat și conduce ilegal. Această descoperire a dus la identificarea lor în cazul tâlhăriei. Atât Mihai I. cât și Mrian Cătălin B. au fost reținuți. Judecătoria Pitești a emis pe numele lor un mandat de arestare preventivă miercuri. Nu este exclus ca și tâlharii să fie consumatori de droguri.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525