FC Argeș Basketball – CSM Oradea, astăzi, ora 18.00, Digi Sport
Echipa de baschet masculin a Piteștiului poate încheia anul 2023 pe primul loc al Conferinței B. Pentru a termina anul în fotoliul de lider, FC Argeș Basketball trebuie să învingă astăzi, de la ora 18.00, pe propriul teren, pe CSM Oradea, vicecampioana României.
Confruntarea de la Sala Sporturilor Pitești Arena face parte din runda cu numărul 13 a Ligii Naționale de Baschet Masculin și este așteptată cu mult interes de fanii celor două echipe. Înaintea acestui duel, piteștenii ocupă locul 1 al Conferinței B, cu 20 de puncte, strânse în 11 meciuri jucate, în timp ce orădenii se situează pe locul 2, cu 19 puncte, strânse însă în 10 partide disputate. Argeșenii nu au un moral prea bun înaintea acestei dispute și vor să se revanșeze în fața fanilor după eșecul din runda precedentă, din deplasarea de la CS Vâlcea. Nici ardelenii nu stau prea bine la acest capitol, orădenii pierzând la o diferență de 16 puncte, confruntarea cu Niners Chemnitz, din runda cu numărul 2 a grupei N din FIBA Europe Cup. În partida din tur, disputată în Sala Antonio Alexe, CSM Oradea s-a impus în fața FC Argeș Basketball la o diferență de patru lungimi, scor 78-74. Pentru alb-violeți a venit momentul revanșei, partida cu trupa pregătită de Cristian Achim urmând să arate conducătorilor, antrenorilor și fanilor dacă piteștenii vor conta în această ediție de campionat în lupta pentru medalii.