În noaptea de luni spre marți, pompierii argeșeni s-au luptat mai bine de două ore ca să stingă un incendiu izbucnit la o casă din comuna Băiculești. A existat pericolul unei explozii, mai multe butelii cu gaz au luat foc. Pompierii au răcit buteliile pentru a îndepărta pericolul.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 23:00, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș.
”La locul solicitării, s-au deplasat trei echipaje cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
În urma evaluării situației, s-a constatat că flăcările se manifestau la acoperișul unei locuințe de aproximativ 80 mp, unde au fost degradate și plafoanele încăperilor, la trei butelii de gaz care alimentau o centrală termică, la o parte din acoperișul unei alte locuințe, fiind afectat pe aproximativ 35 mp din circa 200 mp și la bunurile dintr-un hol și o parte din izolația termică a locuințelor.
Pe timpul misiunii nu au fost identificate victime.
Colegii noștri au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, evitând o explozie și afectarea în întregime a celor două locuințe, precum și propagarea la alte butelii de gaz și construcții învecinate.
Intervenția a durat aproximativ două ore”, au transmis reprezentanții ISU Argeș
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric produs la nivelul unei aeroterme lăsată sub tensiune în apropierea buteliilor.