Infractor pedepsit să muncească la biserică!

0

Un piteștean a fost condamnat după ce a folosit de zeci de ori un card găsit. Acesta a făcut plăți online dar și contactless, timp de 5 zile, până când a fost blocat de bancă. În timpul cercetărilor, polițiștii l-au identificat pe inculpat, pe stradă. L-au recunoscut după tricoul pe care îl purta. Bărbatul a recunoscut faptele și a primit o pedeapsă cu suspendare. Judecătorii au vrut, probabil, să-l facă pe bărbat să se căiască și îl obligă să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată într-o biserică! Foto descriptiv

La sfârșitul lunii iulie 2022, Cosmin C., în vârstă de 40 de ani, se afla la magazinul Lidl din Războieni când a găsit un card. Potrivit legii, avea la dispoziție 10 zile să îl înapoieze proprietarului sau să îl predea la o secție de Poliție, însă el a început să-l folosească de cum l-a găsit. După cinci zile proprietarul a cerut la bancă să fie blocat cardul. Atunci a constatat că au fost făcute plăți în valoare de 1100 de lei și a depus o plângere la Secția 3 Poliție Pitești. În timpul anchetei reprezentanții băncii au pus la dispoziția polițiștilor o listă cu toate plățile efectuate ilegal. Luând-o pe urmele tranzacțiilor, oamenii legii au aflat că la societățile comerciale plățile au fost făcute de un bărbat de aproximativ 40 de ani, cu constituție solidă, ten măsliniu și chelie. Polițitii mai aveau ca indiciu un tricou care a dus la identificarea bărbatului. ”În data de 01.11.2022, pe strada Exercițiu din Pitești, a fost identificat inculpatul despre care s-a constatat că are aceleași semnalmente și caracteristici fizionomice cu persoana care, în perioada 31.07-04.08.2022, a folosit, fără drept, cardul bancar. Cu aceeași ocazie, s-a dispus examinarea fizică a inculpatului constatându-se faptul că acesta purta același tricou, pe care l-a purtat în mai multe rânduri, când a folosit fără drept cardul bancar”, scrie în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Făcea plăți mici ca să nu i se ceară codul PIN

Cosmin C. a fost trimis în judecată pentru însușire a bunului găsit, efectuare de operațiuni bancare în mod fraudulos, în formă continuată și acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată. S-a stabilit că bărbatul a făcut 42 de plăți cu cardul care nu-i aparținea. În fața anchetatorilor bărbatul a recunoscut acuzațiile: ” A arătat că a folosit cardul contactless, pentru plăţi mai mici de 100 de lei, pentru a nu i se solicita codul PIN la confirmarea plății, la mai multe magazine din Pitești și pentru a plăti călătorii cu autobuzul la transportul în comun. Totodată, a învederat faptul că a utilizat datele de pe cardul bancar pentru a efectua și plăți online, în sensul că a plătit, de mai multe ori, pentru un joc pe siteul Roblox, abonamentul la Netflix și posibil și alte plăți pe care nu și le mai aminteşte. Inculpatul a precizat că, de când a găsit cardul și până când acesta a fost blocat, s-a aflat doar în posesia sa și doar el a efectuat toate plățile.”

Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Argeș care a dat sentința săptămâna trecută. Cosmin C. a fost condamnat la un an și 9 luni închisoare, cu suspendare. A fost fixat un termen de supraveghere de 2 ani. În acest timp, inculpatul are obligația de a efectua 60 de zile de muncă în folosul comunității, fie în cadrul Primăriei Pitești, fie în cadrul unei unități de cult bisericesc. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.