A murit Petre Măsală, cel mai vârstnic călușar!

0

Astăzi a plecat dintre noi legendarul vătaf de la Stolnici, Petre Măsală, cel mai în vârstă călușar din țară și primul argeșean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu.

„Un mesager neobosit al folclorului argeșean autentic, Petre Măsală și-a dedicat întreaga viață împărtășind noilor generații arta călușului.

Și-a îndeplinit pe deplin onorabila misiune, așa cum de multe ori a declarat: “ Cât trăiesc, vreau să duc tradiția mai departe”. Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace și în lumină!” a transmis Consiliul Județean Argeș.

Petre Măsală, poreclit și „Sbinghili”, s-a născut pe 2 octombrie 1940 în comuna argeșeană Hârsești. A fost dansator-călușar din anul 1955, iar din 1962 vătaf al călușarilor din Stolnici. A învățat dansul călușăresc de la bătrânii satului. Îi plăcea foarte mult să îi însoțească de Rusalii prin bătăturile caselor și să îi vadă cum joacă. A fost luat de aceștia în ceata călușărească la vârsta de 15 ani (1955), pentru că până atunci nu îi era permis, chiar dacă știa jocul.

În anul 2020 a fost declarat Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii.