4 braconieri trimiși în judecată!

0

Patru bărbați, din comuna Popești, vor fi trimiși în judecată sub acuzația de braconaj. Aceștia au fost prinși în flagrant, în tip ce vânau ilegal folosind câini din rasa orgar și proiectoare cu lumină puternică pentru a deruta vânatul.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj.  ”Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 05 noiembrie 2023, patru barbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, toți din Popești, s-ar fi deplasat cu o autoutilitară pe raza unui fondul cinegetic din comuna Ștefan cel Mare, unde, cu ajutorul a 3 câini din rasa ogar și a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte, au săvârșit acte de braconaj cinegetic, capturând un exemplar de vânat, din specia iepure de câmp, pe care l-ar fi transportat cu auvehiculul în cauză. De asemenea, în cadrul cercetărilor din dosarul penal au fost dispuse măsuri de indisponibilizare pentru o autoutilitară, două dispozitive de iluminat și trei câini din raza ogar”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de trimitere în judecată. Dacă vor fi găsți vinovați cei patru riscă pedepse cu închisoarea  la 3 la 10 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.