Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Kuweit în România, Excelența Sa, Talal Mansour Alhajeri va fi prezent la Pitești, mâine, unde va participa la un eveniment care se va derula la Centrul Cultural Pitești. Începând de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții, Excelența Sa va susține prelegerea cu tema „Fereastră către Kuweit”. De asemenea, vor fi susținute, de către participanți, scurte intervenții tematice privind relațiile bilaterale sau oportunități de colaborare. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Pitești și de Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă și se înscrie în proiectul cultural-educativ sub genericul „Ferestre culturale”, inițiat și coordonat de jurnalistul de origine palestiniană Ahmed Jaber. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525