Cioban arestat după ce și-a spânzurat câinele!

0

Un gest criminal, care te lasă fără cuvinte, a fost comis de un cioban, în vârstă de 53 de ani, care și-a ”pedepsit” câinele care îi păzea stâna! A luat animalul, l-a dus în spatele casei, pe malul unui pârâu, și l-a spânzurat de un pom. Asta după ce, spune autorul, ar fi încercat să o muște pe soția lui. Pentru atrocitatea comisă, bărbatul a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor. 

Polițiștii au fost sesizați prin dispeceratul 112 de faptul că un câine ciobănesc a fost ucis, cu sânge rece, chiar de către stăpânul său. ”Din primele verificări, efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, conform art. 25 alin. 3 lit. a din Legea 205 din 2004, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cercetările fiind preluate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor.

Astfel, bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției. Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 1 iunie, în timp ce se afla pe un teren viran de pe raza localității de domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cel în cauză ar fi ucis, prin spânzurare, câinele său, metis al rasei ciobănesc mioritic”, a transmis despre acest caz, Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.

Riscă închisoare de până la 7 ani

La audieri, Ion D. a spus că a pedepsit animalul după ce a vrut să muște mâna care l-a hrănit. A recunoscut că era băut și s-a înfuriat atunci când câinele a încercat să o muște pe nevasta lui.  După administrarea probatoriului, bărbatul de 53 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.  Luni 3 iunie,  a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ulterior, Ion D. a fost dus la Judecătoria Curtea de Argeș cu propunerea arestării preventive. Dacă va fi găsit vinovat, ciobanul riscă să ajungă la închisoare. Potrivit legii 205/2004: ”se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.”aresta

A fost arestat preventiv
În urmă cu puțin timp, Judecătoria Curtea de Argeș a admis propunerea procurorilor.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul de urmărire penală nr. 891/102/P/2024. În temeiul dispoziţiilor art. 202 alin. 1 şi 3 C.proc.pen., art. 226 alin. 1 C.proc.pen. raportat la dispoziţiile art. 223 alin. 2 C.proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului D. Ion, pe o durată de 30 de zile, (începând cu data de 03.06.2024 şi până la data de 02.07.2024, inclusiv). Emite mandatul de arestare preventivă nr. 11/2024. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta procedură rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu, avocat Gabriela Ana Popa în sumă de 340 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. ”, scrie în minuta ședinței de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.